REVENIREA ZEULUI SOARE

Palestina ajunsese la o veritabila rascruce in istoria omenirii. Fiindca zeii nu mai erau perceputi ca existand in lumea materiala, era necesar ca zeul Soare, Cuvantul, sa coboare pe Pamant. Asa cum vom vedea, misinuea lui era aceea dea a planta in craniul uman samanta unei vieti interioare ce avea sa devina noua arena de desfasurare a experientei spirituale. Aceasta insamantare va duce la senzatia  pe care o resimtim cu totii astazi, si anume ca fiecare dintre noi are in sine un “spatiu interior”.

Planul cosmic prevazuse ca spiritul uman sa dobandeasca  un caracter individual, sa fie capabil  sa gandeasca liber, sa-si exercite libera vointa si sa aleaga pe cine iubeste. Pentru a crea conditiile necesare in acest sens, materia a devenit tot mai densa, pana ce fiecare spirit individual s-a izolat in cele din urma in interiorul propriului sau craniu. Astfel vointa si gandirea umana nu mai erau pe deplin controlate de zei, ingeri si spirite, asa cum se intampla cu un mileniu in urma, pe vremea razboiului toian.

Aceasta noua stare de lucruri prezenta insa i pericole. Pe langa faptul ca omenirea sa devina complet izolata de lumea spirituala, exista si riscul ca oamenii sa se izoleze de asemenea total unii de ceilalati.

Acesta era marea criza a epocii. Omenii ne se mai simteau fiinte spirituale, fiindca spiritul uman era in primiejdie de a fi sugrumat. Dragostea care tine laolata familii si triburi, acel sentiment instinctiv, de sange, precum cel ce-i leaga impreuna pe lupii dintr-o haita, era din ce in ce mai putn prezent in craniile recent rigidizate, in noile orase si cetati.

Evolutia sentimentului identitatii individuale, putem vorbi de legea mozaicata, un set de reglementari privind viata in cadrul comunitatii, aplicate cu strictete, dinte pentru dinte, ochi pentru ochi. De asemenea putem vobi si de  invatamintele lui Buddha referitoate la datoria  de a resimti compasiune pentru toate fiintele vii. In ambele traditii putem recunoaste inceputurile obligativitatii morale ca mijloc de dezvoltare si disciplina individuala. Iar, stoicii din Roma confereau individului un statut politic si social sub forma drepturilor si indotoririlor.

Ca o ironie, exact in epoca in care se forma individualitatea umana, sentimentul ca viata merita traita a inceput sa fie in mare parte pirdut. Varsarile de sange din arena Colosseumului nu sugereaza nici macar existenta unei idei de valoare a vietii omenesti, pentru a nu mai spune nimic despre sanctitatea ei.

Ieshua ben Pandira, conducator al esenienilor, propavaduia puritatea si compasiunea universala, dar o facea din punctul de vedeere al unei miscari de retragere si izolare fata de lumea exterioara. Stoicii predicau responsabilitatea, dar pentru ei aceasta are o indatorire lipsita de orice bucurie. “Sa nu lasi niciodata viitorul sa te tulbure, caci il vei infrunta, daca va fi sa fie, cu aceleasi arme ale ratiunii care te apara azi impotriva prezentului” – acesta era filozifia de viata a imparatului MArc Aureliu, si el un stoic. Cuvinte pline de o resemnare obosita.

Omenirea se simtea prada unui val de suferinta. Ne putem imagina cum asteptau oamenii pe cineva care sa le spuna “Veniti la mine voi, cei osteniti, si eu va voi da odihna.”

In sanctuarul din Eleusis, candidatului la initiere ii era prezentat un spic verde de grau, cerandui-se sa astepte “timpul samanta”. In sanctuarul interior al marilor temple egiptene, celui ce urma a fi initiat ii era aratata zeita Isis alaptandu-l pe Horus. Acest al doilea Horus, acest Horus ce va sa vina,  avea sa fie un nou inparat al zeilor, ce urma sa aduca un har divin nou. I se spunea Bunul Pastor, Mielul lui Dumnezeu, Vartea Vietii sau Adevarul si Viata. Isaia isi indemnase poporul sa urmeze caile domnului, fagaduind ca pacatele fiecaruia aveau sa fie spalate de anticipata venire a lui Mesia. In Egologa a patra, poetul si initiatul Virgiliu prevestea sosirea zeului-om, a Mantuitorului. Toate pacatele ticalosiilor noastre vor fi curatate.”

De fapt viata lui Iisus Hristos, conform informatiilor care ne-au parvenit, poate fi considerata o inlantuire de evenimente din vietile predecesorilor sai: fiul unui dulgher si al unei fecioare, precum Krisna; nascut pe 25 decembrie, ca Mithra; vestit de o stea la rasarit, la fel ca Horus; mergand pe apa  si hranind cinci mii de oamenidintr-un cos cu mancare, aidoma Buddha; autor al unor vindecari miraculoase, ca Pitagora; readucand mortii la viata precum Elisei; executat pe un lemn, la fel ca Adonis; ianltandu-se la cer ca Hercule, Enoh si Ilie.

Cu greu gasim in evenghelii fie si o singura fapta sau pilda a lui Iisus ca sa nu fi fost pregatita de altele, intr-un anume fel. Toti cei predispusi la o gandire negativa din acest punct de vedere vor considera cele mai de sus ca o davada a faptului ca existenta lui Iisus tine de domeniul fanteziei. In cadrul istoriei secrete insa, aceste similitudini constituie o miscare de convergenta universala, in contextul careia universul in ansamblul sau se straduia sa dea nastere noului zeu Soare.

Privind prezentarea de tip imaginativ a nasterii lui Iisus, asa cum a fost ea ilustrata in marile opere de arta ale lumii, si decadificand-o conform doctrinei secrete, intelegem modul in care intreaga istoie oculta a omenirii a culminat cu acest moment.

In Maria, recunoastem prezenta zeitei Isis; atunci cand soarele rasare in constelatia Pestilor, semnul zodiacal a lui Iisus, la polul opus al boltii ceresti se afla fecioara. In Iosif, patriarhul cu toiagul cocrjat, il indentificam pe Osiris, toiagul simbolizand cel de-al treilea ochi. Grota in care este fecvent reprezentata nasterea lui Iisus este de fapt craniul in care urmeaza a se petrece noul miracol al constiintei. Pruncul din iesle are trupul vegetal al lui Krisna. Boul si asinul reprezinta cele doua epoci care au precedat Era Pestilor – cea a Taurului si Berbecului. Steaua care ii indruma pe magi estespiritul lui Zarathustra (“steaua de aur”). Unul dintre magi este Pidagora reincarnat, cei trei fiind initiati de profetul Daniel. De asemenea, ingerul care vesteste pastorilor nasterea lui Iisus este spiritul lui Buddha.

Uneori, traditia secreta tinde sa priveasca lucrurile cu o simplitate copilareasca.

Cele doua evangelii care descriu copilaria lui Iisus, cele dupa luca si Matei, prezinta versini diferite ale acesteia, incepand cu genealogia lui, cu momentul si locul nasterii, si sfarsind cu vizita pastorilor in Evanghelia dupa Luca si a magilor in cea dupa Matei. Aceasta deosebire a fost strict pastrata si radata in arta Evului Mediu, pierzandu-se insa ulterior. Desi in cadrul serviciului religios este trecuta cu vederea, teologii din mediile academice recunosc ca, dat fiind deosebirea dintre ele, una dintre cele doua relatari treuie sa fie falsa, macar in privinta aspectelor asupra carora nu coincid; aceasta concluzie este deranjanta, fireste, pentru toti cei care cred ca scripturile sunt de inspiratie divina.

In cadrul traditiei secrete insa, acest lucru nu constituie nicidecum o problema, fiindca cele doua evanghelii se refera la doi copii Iisus, intre care exista o inrudire misterioasa. Nu erau gemeni, desi semanatau aproape pana la identitate.

In textul gnostic al Pistis Sophia, contemporan cu cartile canonice din Noul Testamentsi pe care unii  specialisti il considera tot atat de autentic, exista o oarecare relatare ciudata privindu-i pe acei doi copii.

Maria vede la un moment dat un baiat care arata exact ca fiul ei si, fireste, credea ca este el. Dar copilul o uimeste atunci cand ii cere sa-l vada pe fiul ei, pe Iisus. Temandu-se ca are in fata un soi de demon, Maria leaga copilul de pat si pleaca pe camp, cautandu-i pe Iosif si pe Iisus, pe care ii gaseste punand araci pt vie. Cand se intorc toti acasa, baietii se privesc unul pe celalalt, uimiti, si apoi se imbratiseaza.

Traditia secreta care uimeste procesul subtil, dar comlex, prin care au fost imbinate trupul omenesc si constiinta umana are un fir paralel ce descrie procesul de asemenea extrem de complex al intruparii Cuvantului. In cadrul sau, a fost necesar ca unul dintre cei doi copii Iisus, cel ce purta in sine spiritul lui Krisna, sa-si sacrifice in mod misterios identitatea individuala, pentru binele celuilalat. Economia spirituala a universului impunea aceasta jertfa, pentru ca baiatul care supravietuia sa fie gata mai tarziu, la botez, sa primeasca spiritul critic. Asa cum ni se spune in Pistis Sophia, “voi ati devenit una si aceeasi fiinta”.

Aceasta traditie a celor doi prunci Iisus a fost pastrata in cadrul societatilor secrete si este reprezentat pe portalul nordic al catedralei din Chartres, pe mozaicul din absida bisericii Sam Marino de langa Florenta si in picturile multor initiati, printre care Bordone, Rafale, Leonardo da Vinci si Veronese.

“La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Toate prin el s-a facut. Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o. In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.”

Autorul Evangheliei dupa Ioan face o comparatie intre modul in care Cuvantul a creat universul si miscarea lui Iisus Hristos, Cuvantul intrupat. Ioan prezinta aceasta misiune ca pe un fel de a doua creatie.

Schita a lui Leonardo da Vinci de la National Gallery din Londra. Dimensiunea ezoterica a acestei lucrari este redata de luminozitatea turbionara, instelata, care sugereaza lumea dintre lumi. Schita ii infatiseaza pe cei doi copii Iisus. In mod similar, in versiunea londoneza a picturii Madona intre stanci, altcineva decat Leonardo a adaugat ulterior crucea eleganta, care in arta crestina, este semnul distinctiv al lui Ioan Botezatorul.

Intr-o vreme in care universul devenise atat de dens incat zeii nu se mai puteau manifesta pe Pamant, in lume a coborat zeul Soare. Misiunea sa era aceea de a planta o samanta. Acest sambure spiritualizat avea sa creasca si sa constituie noua arena in care divinitatile sa-si poata simtita prezenta…

Elementul esential din acst context, cel care in afara traditiei secrete a fost in general ignorat, este faptul ca Iisus Hristos a creat viata interioara.

De asemenea, ne se pare ca si ceilalti au infinitul in ei. In decursul sutelor de ani au fost intrunite conditiile necesare penru crearea unui sentiment al identitatii individuale – ceea ce numim astazi unori ego sau eul interior. Fra interventia  zeului Soare insa, acest ego ar fi fost doar un punctisor dur, centrat asupra sa insusi, interesat exclusiv de propria s-a multumire imediata si deschis numai catre cele mai josnice interese exterioare; nici un individ nu l-ar fi constientizat pe vreun altul ca un centru independent al constiintei.

Atunci cand parintii l-au dus pe Iisus in Tempu, in perioada in care “perechea” a disparut, copilul a uimit prin intelepciunea sa. El a preluat de la celalat capacitatea de a citit gandurile, de a vedea adanc in sufletele altora, de a intelege cum interactioneaza acestia cu lumea spirituala si de astice sa spuna sau sa faca pentru a-i ajuta. De asemenea, perecepea durerea celorlaltica pe propria-i suferinta. Experimenta ceva – darul empatiei – ce nimeni nu mai simtise pana atunci.

Odata ce un individ sau un grup restrans dezvolta o noua capacitate, un noumod de manifestare a constiintei, acesta se raspandeste in lumea intreaga cu o viteza uimitoare. Iisus Hristos a daruit omenirii un nou tip de iubire milostiva, bazata pe darul empatiei. O persoana puntea transcede limitele existentei sale izolate, pentru a lua parte la ceea ce se intampla in sinele interior al alteia.

Romulus si Remus. Povestea celor doi copii Iisus, este de fapt, versiunea sacralizata a legendei lui Romulus si Remus, in care unul dintre frati il ucide pe celalalt, pentru ca acesta din urma sa constituie jertfa fundamentala a Cetatii Eterne. In Antichitate, principalele orase si marile constructii aveau la baza sacrificii de acest tip si, in acest sens, este limpede la ce se refera mitul conform caruia Remuseste ucis si ingropat intr-un sant. In cazul celor doi copii Iisus, se poate spune ca unul dintre ei s-a sacrificat pentru Noul Ierusalim.

Inainte de Hristos, iubirea era de tip tribal sau familial. Acum, individul se putea ridica deasupra legaturilor de sange, alegand liber pe cine sa iubeasca. La acest lucrus-a referit Iisus atunci cand, in Evanghelia dupa Marcu 3:32, a lasat impresia ca neaga importanta mamei pentru el si cand, in Evanghelia dupa matei 10:37 –8, spunea: Cel ce iubeste pe tat ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine.”

Esenta invataturilor ezoterice se refera, inainte de toate, la modul corect de a iubit si afirma ca, atunci cand cooperam cu forte ce au creat universul, aceste foerte curg prin noi insine in asa fel incat putem deveni constienti de prezinta lor. Procesul numit taumaturgie sau magie divina.

La acest nivel ori la nivelul “maruntaielor, nestiutelor si repde uitatelor fapte de bunatate si iubire” - “celea cea mica” a sfintei Therese de Lisieux, calea altruismului si a actelor caritabile  banale – noua perspectiva crestiva se focaliza asupra vietii interioare. Daca vom compara codurile morale interioare, precum legile lui Moise sau chiar mai vechiul Cod al lui Hammurabi, cu PRedica de pe Munte, observam imediat ca primele erau doar niste reglementari menite sa controleze comportamentul in lumea exterioara: nu te inchina la idoli, nu fura, nu ucide, nu preacurvi etc. Invataturile morale ale Evangheliei, pe de alta parte, sunt indreptate asupra stailor interioare: “Bine-cuvantati sunt cei saraci cu duhul… cei ce plang… cei blanzi… cei cu inima curata… “

Cand anunta: “Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, profitand-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui”, Iisus face o afirmatie pe care nimeni n-a mai facut-o inaintea lui, aceea ca gandurile pe care le nutrim in inima noastra sunt ma fel de reale ca obiectele fizice. Ceea ce gadesc in sinea mea exercita un efort direct asupra istoriei cosmosului.

Intr-un univers idealit, intentia este, desigur, mult mai importanta decat intr-unul materialist. In primul rand, daca doua persoane indeplinesc exact aceeasi actiune in exact aceleasi circumstante, una cu inima deschisa, iar cealalta nu, consecintele difera foarte mult. Intr-un mod necunoscut, misterios, starea de spirit influienteaza rezultatealel actiunii, asa cum starea sufleteasca a unui pictor isi lasa amprenta asupra lucrurilor sale.

Conform interpretarii ezoterice a minutelor elene, ambrozia, hrana zeilor, este dragostea umana. In lipsa ei, zeii se indeparteaza si puterea lor de a ne ajuta devine limitata. In crestinismul mistic si ezoteric, ingerii sunt atrasi catre noi daca le cerem ajutorul, dar daca n-o face, ei cad intr-un soi de zona crepusculara, intr-o stare vegetativa, iar in locul lor asupra noastra isi exercita influenta fantome si demoni ca-si croiesc drum spre eul nostru inferior.

Desigur, ne putem opune demonilor si ne puntem “antrena” eul animalic asa cum am antrena un caine, printr-un  proces de repetitie. In cadrul invataturilor ezoterice se spune ca este necesara repetarea zilnica a unui exercitiu meditativ timp de douazeci de si una de zile daca vrem sa operam o schimbare profunda a obisnuintelor noastre.

Dar mai exista o parte si mai adanca  a eului nostru animalic, aflata comlet dincolo de pragul constiintei si deci inaccesibile ei. Aceasta parte nu poate fi transformata prin exercitatea vointei libere, indiferent de gradul de perseverenta, deoarece drgradarea eului animal a patruns si in eurile vegetal i animal.

PEntru a transforma aceste aspecte ale fiintei noastre, avem nevoie de ajutor supranatural.

Prin urmare, misiunea zeului Soare era aceea de a se cufunda pana la cele mai adanci niveluri ale materiei, exercitandu-si influienta spirituala transformatoare. Zeul Soare are capasitatea de a  ajunge pana in cea mai materiala parte a omenirii, acesta fiind motivul pentru care a fost scris ca “nici unul din oasele sale nu va fi frant”.

Lotusul cu douasprezece petale radiaza din esterior in regiunea inimii si ii invaluie pe toti cei pe care ii iubim. El este totodata un organ de perceptie. Lucru pe care il iubesc cu adevarat se va deschide in fata mea si imi va dezvalui secretele sale.

Invaluirea cuiva in dragoste in acest fel este un exercitiu de imaginatie. Fireste, imaginatia nu trebuie confundata cu fantezia:ea este o perceptie adevarata a unei realitati mai inalte, iar organul carespunzator, atat Occident, cat si in Orient, este chakra inimii. La ea s-a facut referire pe drumul spre Emmaus, cand ucenicii care si-au dat seama cu cine s-au intalnit isi spun: “Oare nu ardea in noi inima noastra, cand ne vorbea pe cale?”

Cand chakra inimiii se deschide si infloreste, putem percepe lumea exterioara intr-un mod supranatural. O inima iubitoare imi poate oferi experienta constienta a inimii cosmasului, a intelegerii afective care se afla dincolo de lumea exterioara si o controleaza. “Fericiti cei saraci cu duhul, caci ei il vor vedea pe Dumnezeu.”

Dragostea actioneaza asupra vointei, dar si asupra puterilor de perceptie. Cand iubim pe cineva cu adevarat, suntem dispusi sa facem oice pentru persoana respectiva. Dea aceea infloreste chakra inimiiinimii atunci cand iubirea de determina sa actionam asa cum ne dicteaza constiinta. In acest caz, nu purcedem la drum fara tragere de inima, ca Marc Aureliu; nu actionam cu raceala, fara entuziasm sau autenticitate. Nu ne facem datoria in vreme ceo parte din noi insine e reticienta si incidata, ci actionam manati de dragoste si devotament.

Initierea creeaza o noua forma de cunostinta. Ea readuce la viata modalitati de a fi constient de lumea spiritelor obisnuite in stadiile anterioare ale evolutiei umane, cu elemente noi insa. Initierile lui titagora, care au deschis calea epocii de suprematie a Greciei si Romei, de pilda, au avut ca tinta atingerea unei stari de constiinta alterata ce presupunea comunicarealibera cu lumea spiritelor – o situatie banala si frecvent intalnita in vremea lui Gilgames si Ahile, spre exemplu – dar cu o deosebire esentiala. Initiatii din scoala lui Pitagora puteau aborda experientele spirituale traite intr-un mod conceptual, imposibil pentru Ahile sau Gilgames.

Patru sute de ani mai tarziu, initierea lui Iisus Hristos intotdeauna un element novator in aceasta ecuatie, deschizand astfel noi si extraordinare dimensiuni ale iubirii.

Pentru a intelege mai bine evenimentele importante descrise in evanghelii, trebuie sa examinam implicarea lui Iisus in scolile misterelor. Din descoperirile controversate, care sunt acceptate acum de majoritatea specialistilor in studiul Bibliei, insa ramase necunoscute masei largi de credinciosi, contin versiuni ale spuselor lui Iisus mai aproape de original dacat cele spuse si scrise in evangheliile Noului Testament. Iar unele dintre ele cuprind pilde care nu apar in cele patru evanghelii.

Faptul ca textele precum Evanghelia dupa Toma redau versiuni “mai adevarate” ale acestor relatari biblice ne indeamna sa credema ca intregul lor continut non-biblic ar putea fi autentic. Acest lucru are o importanta deosebita pentru istoria noastra, fiindca unele dintre versiunile despre care  aminteam au legatura cu invataturile secrete.

Evangheliile lasa de inteles ca Iisus le-a oferit ucenicilor sai preferati invataturi care nu erau menite sa ajunga la cunostinta publicului larg. Cand ii avertiza sa nu arunce “margaritare ianaintea porcilor”, parea a se referi la necesitatea de a ascunde multimilor anume adevaruri secrete. Mai explicit, in Evanghelia dupa Marcu 4.11, Iisus spune: “Voua va e dat sa cunoasteti taina imparatiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se face in pilde.”

O descriere mult mai revelatoare si mai frapanta a implicarii lui Iisus in domeniul invataturilor secrete se regaseste si mai frapanta a implicarii lui Iisus in domeniul invataturilor secrete se regaseste intr-o scrisoare a episcopului de Alexandria din secolul al II-lea, Clement. Textul a fost descoperit de dr. Morton Smith, profesor de istorie antica la universitatea Columbia, in anul 1959, in biblioteca manastirii Mar Saba de langa Ierusalim:

…si Marcu, in vremea cat Petru a ramas la Roma, a asternut pe hartie faptele Domnului, fara a le povesti insa pe toate si fara a zice macar ceva despre cele secretem ci alegandu-le pe acelea pe care le-a crezut el mai folositoare pentru a mari credinta celor pe care ii invata. Dar cand Petru a murit ca un martir, MArcu a venit in Alexandria, aducand cu el inscrisurile sale si pe cele ale lui Petru, din care a copiat in cartea sa acele lucruri pe care le-a privit ca potrivite pentru desavarsirea cunosterii, iar in acest fel a alcatuit o evanghelie mai spirituala, pentru uzul celor ce se desavarseau, iar cand a murit, si-a lasat srierea bisericiidin Alexandria, unde este inca bine pazita.

Apoi, episcopul de alexandria citeaza din acesta vresiune “ mai spirituala” a Evangheliei dupa Marcu:

Si au venit in betania, si acolo era o femeie al carei frate murise. Si venind, s-a prostra ea in fata lui Iisus si i-a zis: “Fiul lui David, ai mila de mine.” Dar ucenicii certat-o.
Iar Iisus, fiind maniat , a intrat cu ea in gradica in care se afla mormantul si, indata, margand inauntru, unde era tanarul, a intins mana si, prinzandu-l de mana, l-a ridicat.
Dar tanarul, vazandu-l, l-a iubit si a inceput sa-l roage sa vina alaturi de el.
Si dupa sase zile, Iisus i-a spus ce sa faca si seara tanarul a venit la el  purtand o panza de in pe trupul gol. Si a ramas cu el in noaptea aceea, caci Iisus l-a invatat tainele imparatiei lui Dumnezeu. Si apoi, sculandu-se, s-a intors pe celalalt mal al Iordanului…

Cina cea de Taina, de Leonardo da Vinci. S-a sugerat ca aceasta fresca face referire la doctrine secrete privind rolul femeilor in crestinism. Vom vedea in curand ca aceasta afirmatie este adevarata, desi nu in sensul in care a interpretat-o Dan Brown in Codul lui da Vinci.

Pentu omul modern, este posibil ca acest text – care pare a fi o versiune mai detaliata a invierii lui LAzar din Evanghelia dupa Ioan – sa descrie o relatie de tip homosexual, dar cand examinam mai indeaproape natura ceremoniilor initiatice, Marcu se refera la o initiere de tip scoala a misterelor.

Invierea lui Lazar a fost perceputa in mod traditional ca o relatare codificata a unei initieri. Iata indiciile. Lazar “moare” vreme de trei zile, iar cand il readuce la viata, Iisus Hristot foloseste expresia “Lazar, vino afara!” pe care o utilizau hierofantii in marea piramida cand, dupa trei zile,  intindeau mana pentru pentru a-l ridica pe aspirantul la initiere din mormantul deschis aflat in Camera Faraonului.

Cum a decurs insa invierea din perspectiva lui Lazar? Cine a fost forma alternativa de constiinta pe care i-a conferit-o? Cititorii ar putea fi surprinsi sa afle ca raspunsul la aceste intrebari ne este deja cunoscuta, fiindca in cadrul istoriei secrete, omu numit Lazar in Evanghelia dupa Ioan este cel care avea sa scrie mai tarziu Apocalipsa Sfantului Ioan. In conformitate cu doctrina secrete, deschiderea celor sapte peceti si marile evenimente de tip vizionar care au urmat si care sunt descrise in Apocalipsa se refera la reactivitatea celor sapte chakre.

Parcursul pana in acest punct a fost unul precaut. Persoanelor crestude in traditia crestina le este mai usor, probabil, sa recunosca aceste lucruri in alte credinte si cultuturi , in parte gratiei focalizarii mai accentuate permise de distantare, dar si pentru ca nu percep atat de pregnanat ca se afla pe un teren sacru. Dar textele crestine cu cea mai puternica incarcatura sacra au un caracter profund ocult:

Cei umili vor mosteni pamantul.

Credinta muta muntii din loc.

Cere si tise va da.

Se constata o dimensiune deliberanta din partea liderilor Bisericii atunci cand vine vorba despre aceste percepte esentiale ale credintei crestine si despre altele asemenea lor.

Crestinismul modern, liberal, incearca sa se reconcilieze cu stiinta minimalizandu-si dimensiunea oculta, dar afirmatii precum cele de mai sus, extrase din Predica de pe Munte, descriu de fapt modul in care opereaza fortele supranaturale in univers. Pe langa faptul ca sunt paradoxale si misterioase, pe langa ca sunt irationale si prezinta idei greu de acceptat din punct de vedere probabilistic, aceste precepte descriu un comportament al universului care ar fi cu desavarsire imposibil, daca stiinta ar explica tot ce se intampla in lume. Fiindca in aceste conditii cei umili nu ar mosteni in nici un caz pamantul si rugaciunile nu ar fi rasplatite, daca nu ar exista o putere suranaturala care sa vegheze la acest lucru.

Noul testament este plin de inavataturi oculte si ezoterice, unde dintre acestea explicit prezentate. Problema este aceea ca am fost astfel educati incat sa devenim orbi in fata lor. Textul insa afirma limpede ca Ioan Botezatorul este Ilie venit din nou, adica reincarnat. Iar elementele si alti specialisti au aratat ca miracolele lui Iisus, indeosebi din punctul de vedereal cuvintelor folosite, se bazau pe mai vechi papirusuri magice scrise in greaza, egipteana, si aramaica. Fragmentul din Evanghelia dupa Ioan in care Iisus descris ca folosind saliva pentru a faceo pasta pe care a aplicat-o apoi pe okii unui orb nu se refera la o actiunepur divina , in sensul unui influx direct al spiritului, ci la o manipulare a materiei pentru a influienta sau controla spiritul.

Faptul ca subliniem acest lucru nu constituie nicidecum o denigrare la adresa lui Iisus Hristos; este bine sa nu privim anacronic astfel de afirmatii. In termenii filozofiei si teologiei vremii respective, acest tip de magie divina – sau taumatologie – era nu doar respectabil, ci constituia cea mai inalta activitate la care putea aspira o fiinta umana.

Chair daca decidem sa ignoram continutui supranatural al relatarilor desre Iisus Hristos si despre dezvoltarea crestinismului, tot va trebui sa acceptam faptul ca s-a petrecut atunci ceva extraordinar, ceva ce necesita o explicatie. Fiindca, indiferent daca in primii ani ai secolului I, in acea regiune obscura a Orientului Apropiat, s-a intamplat sau nu ceva miraculos, efectele exercitate asupra istoriei mondiale sunt extraordinare atat ca amploare, cat si ca profunzime. Evenimentele de atunci au dat nastere civilizatiei actuale – una a libertatii fata precedent, a prosperitatii, a bogatiilor culturale si a progresului stiintific.

Apollonios din Tyana. Dintre numerosii vindecatori si fauritori de miracole cu Iisus Hristos, cel care i-a impresionat pe cronicii vremii a fost Apollonios. Acest pitagoreic din Cappadocia si-a lasat parul sa-i creasca lung, purta numai haine de in si incaltari din scoarta de copac. Alunga demini si era autorul unui mare numar de vindecari miraculoase. Dar poate cea mai interesanta paralela cu Iisus consta in insistenta cu care sustinea ca vemea sacrificiilor sangeroase apusese. “Trebuie sa ne apropiem de Dumnezeu, spunea el, doar cu ajutorul celei mai nobile facultati cu care am fost binacuvantati, si anume inteligenta.”

Inainte de epoca lui Iisus, importanta individului, caracterul sfant al vietii individuale si puterea transcendenta a iubirii liber consimtite pentru o alta fiinta umana erau foarte slab reprezentate. Desigur, uneel dinte aceste idei au fost anticipate de Krisna, Isaia, Duddha, Pitagora sau Lao-Tzu, dar caracterul unic al crestinismului - “samanta de mustar” plantata de Iisus Hristos – a constat in ideea unei vieti interioare. Odata cu Iisus, fiinta umana a inceput sa constientizeze faptul, comun azi tutror, ca pe langa universul exterior, infinit de variat si nelimiatat, fiecare din noi are inlauntrul sau un alt univers, la fel de infinit si variat; dar Iisus a introdus totodata sentimentul ca fiece om are un fel de istorie personala ce se impleteste cu istoria generala. Fiecare dintre noi se paote prabusi asa cum s-a prabusit omenirea personala, individuala, ceva cu totul diferit de constiinta tribala a generatiilor anterioare ale iudeilor sau de cea a oraselor-stat grecesti.

Propavaduirea lui Iisus Hristos a durat trei ani, de la Botezul Sau in Vinerea Neagra, pe data de 3 aprilie anul 3 d.C., cand pe locul capatanii, Golgotha, zeul Soare a fost rastignit pe crucea materiei. Apoi, la Schimbarea la Fata, el a inceput sa transforme materia, materializand-o.

Invierea, de Matthias Grunewald, se constituie intr-o viziune cosmica a lui Iisus Hristos ca zeul Soare. Autorul a reprezentat aici ceea ce unul dintr parintii Bisericii, Tertullian, numea, inspirandu-se din taditia greaca amisterelor, samanta luminoasa, augoeides. Platata in sol, ea rasare ca un trul stelar, luminor, un trup de raze luminoase. Pe drumul spre Emmaus, ucenicii nu l-au recunoscut pe Iisus fiindca au intalnit de fapt trupul sau augoeidian. 

Deci in cadrul scolilor, misterelor, de la Zarathustrapana la Lazar, candidatii treceau printr-o “moarte mistica” de trei zile, urmata de renastere. Viitorul initiat intra intr-o transa profunda, asemanatoare mortii, vreme de trei zile, timp in carespiritul sau calatorea in lumea spirituala, intorcandu-se in cea materiala cu noi puteri si cunostinte. “Moartea” era deci un eveniment real, petrecut insa in plan spiritual. Incazul rastignirii si invierii lui Iisus Hristos, de fapt, pentru prima data acest proces de initiere s-a produs ca un eveniment istoric, in planul material.

Partea intunecata a acestui eveniment este cuprinsa in povestea calatoriei lui Iisus in iad. Aceasta a avut loc imediat dupa moartea sa pe cruce. Este o poveste iesita din uz, parte a procesului prin care ne-am pirdut sentimentul dimensiunii spirituale a universului. Initierea se axeaza deopotriva de iluminarea drumului dupa moarte si pe calatoria din timpul vietii. In secolele anterioare epocii lui Iisus Hristot, ideile omenirii cu privire la viata dupa moarte se redusesera la anticiparea unei sumbre stari de semiexistenta pe taramul sublunar, Sheol. Dupa moarte, spiritul uman isi pierdea starea ce constiinta in vreme ce se inalta printre sferele ceresti. Drept rezultat, in incarnarea urmatoare nus-i mai aminteau nimic din aceasta calatorie.

Coborand in iad, Iisus Hristot a coborat pe urmele lui Osisris, iluminand o cale in lumea de dincolo, pe care o puteau urma si cei morti. Iar pentru ca mareata misiune cosmica, asa numita Cale, sa fie implinita, era nevoie ca vii si mortii s-o strabata impreuna.

In conformitate cu doctrina ezoterica, intreaga istorie a universului poate fi rezumata astfel:

A existat o Era de Aur, in care Pamantul si Soarele erau unite, cel de-al doilea conferind Pamantului forma.

Soarele s-a separate apoi de Pamant, drept care acesta s-a materializt si a devenit mai rece.

Zeul Soare s-a intors pentru a-si infuza spiritul in Pamant, astfel ca intregul cosmos sa se dematerializeze in cele din urma si sa devina spiritualizat.

Cazanele iadului, de Andreea Mantenga. intaia epistola soborniceasca a lui Petru 3:19, 4:6: “S-a dus sa propavaduiasca duhurilor din inchisoare…, afoste vestita Evanghelia si celor morti.” Dupa ceea ce Sfantul Pavel numeste in Epistola catre Efeseni “Pogorarea in partile cele mai de jos ale pamantului” a lui Iisus, spiritele – sau duhurile – l-au avut  pe El ca ghid care sa le lumineze calea.

Aceasta este viziunea cosmica a lui Iisus, care i-a inspirat pe primii crestini, Lucrarea ce a condus la construirea maretilor biserici ale Evului Mediu si la arta Renasterii. Insa in crestinii motern, exoteric, ea a disparut.

Daca Lazar a fost intruit de Iisus in secret, renasterea sa, revenirea sa la o noua viata a construit un eveniment public. Ea nu s-a petrecut – aidoma tuturor initierilor de pana atunci – in interiorul bine pazit al unei scoli a misterelor, iar Iisus insusi nu era un hierofant al uneia dintre aceste scoli sustinute de stat. Drept urmare, el si-a facut  dusmani necrutatori din randul saducheilor, cei care controlau diseminarea cunoasterii initiatice in numele elitelor conducatoare. Initierea publica a lui Lazar a fost un act revolutionar,  care anunta ruperea legaturilor ce limitau initierea la membrii elitelor. Acesta a reprezentat inceputul sfarsitului pentru scolile misterelor si a pavat drumul societatilor secrete.

Dar Iisus continua o amenintare si la adresa elitei romane. Soldatii care l-au invesmantat intr-o mantie purpurie si i-au pus pe cap o coroana de spini nu aveau alt rege si alt zeu decat cezarul. Si-au batut joc de el asezandu-i pe umeri mantia purpurie ca semn de initiere in misterele lui Adonis, iar coroana de spini era o satira la adresa cununii primite atunci cand candidatul era initiat in misterele de la Eleusis. Cezarii constituiau marele dusman ascuns al lui Iisus Hristos.

Mai putin cunostuc este faptul ca un alt inamic actiona in celalatcapat al lumii. Acolo, un initiat utiliza un tip de magie mai neagra si mai puternica decat cea a cezarilor. In conformitate cu Rudolf Steiner, acest magician isi sporise puterile supranaturale in decursul mai multor incarnari, iar acum ameninta sa perverteasca intregul curs al istoriei. El dobandise aceste puteri prin intermediul unei serii de sacrificii umane. Filozoful spaniol Jose Ortega y Gsset amintea despre eliberearea spiritelor, facilitata de varsarea de sange. Sangele reprezinta un mister infricosator, spunea el; sangele sustine viata, iar atunci cand este varsat, manjind pamantul, intregul peisaj devine incitat si innebunit. Ocultistii stiu ca oamenii pot fi ucisi in asa fel incat spiretele lor sa fie supuse. Am vazut cum marii initiati, ca Ilie, si-au modelat eul vegetal si pe cel animal in asa fel incat sa devina vehicule pentru calatoria in lumile spirituale. In cercurile oculte se stie de asemenea ca practicantii magiei negre pot ca astfel de vehicule sufletele si spiritele celor sacrificati.

Prin urmare, marele dusman, un magician, putea controla oamenii chiar si dincolo de mormant. Prin sacrificarea unui mare numar de persoane, el isi crease o armata proprie, in lumea spirituala.

La pragul dintre milenii, un erou solar a fost trimis pe Pamant pentru a i se opune. Numele lui era Uitzilopotchtli, asa cum stim din Codexul florentin al lui Sahagun, una dintre putinele opere literare care au supravietuit conchistadorilor. La fel ca in cazul eroilor solari anteriori, si nasterea lui a fost prevestita. Afost adus pe lume de o mama fecioara, iar dupa aceea foertele raului au conspirat pentru a-l ucide.

Dar Uitzilopotchtli ascapat cu bine bin primele atentate la adresa vietii sale si, dupa multe incercari, a adus un razboi de trei  ani imptriva practicantului magiei negre. In cele din urma, l-a invins si l-a crucificat.

La rastignirea lui Iisus Hristos a fost eliberata o enorma forta de spirituala a Pamantului. Iar atunci cand, simultan, a fost crucificat marele practicant al magiei negre din America de Sud, s-a creat un vortex care a atras in el marii curenti al istoriei mondiale, extremele binelui si raului.

Evanghelia dupa Filip cuprinde trimiteri interesante la relatia dintre Iisus Hristos si Maria Magdalena: “Iisus o iubea pe ea mai ult decat pe toti ucenicii si obisnuia s-o sarute adesea pe …” Aici fragmentul se intrupe. Aceasta parte a fi insa o referile la Cantarea Cantarilor: “Saruta-ma cu sarutarile gurii tale”.

Legenda aurita de Jacobus de Voragine, cea mai populara culegere de relatari privind vietile sfintilor din Evul Mediu, descrie cum un grup de crestini a inceput sa fie persecutat in Ierusalim. Sapte dintre ei au fost trimisi pe marea Mediterana si lasati sa pluteasca in deriva, intr-o mica ambarcatie. In cele din urma, barca a acostat intr-o zona aflata la este de orasul Marsilia de astazi. In centrul falezei care se inalta deasupra taramului poate vazuta si in prezent grota in care Maria Magdalena, purtata de ambarcatiunea respectiva in orele de arta ca penitenta, goala si acoperita doar de lungul ei par roscat. O pictua de Fra Bartolomeo, aflata intr-o capela mica de langa Florenta, o infatiseaza cu vazul  cu ulei folosit pentru a unge picioarele lui Iisus. Pictura este asezata pe o piata pe care este gravata urmatoarea inspiratie:

EU L-AM GASIT PE DRAGUL SUFLETULUI MEU.