ILLUMINATI SI APARITIA IRATIONALISMULUI

ILLUMINATI SI LUPTA PENTRU SUFLETUL FRANCMASONERIEI. RADACINILE OCULTE ALE REVOLUTIEI FRANCEZE. STEAUA LUI NAPOLEON. OCULTISMUL SI DEZVOLTAREA ROMANULUI

Povestea organizatiei Illuminati constituie unul dintre cele mai intunecate epizoade ale istoriei secrete, care a patat iremarcabil reputatia organizatiilor secrete.

In anul 1776, un profesor de drept din Bavaria, Adam Weishaupt, a fondat o confrerie numita Illuminati, recrutand primii membri din randurile studentilor sai. La fel ca iezuitii, si aceasta organizatie avea o structura militara. Confratilor li se cerea sa renunte la orice judecata si vointa proprie. Aidoma societatilor secrete anterioare, si Illuminati fagaduia revelarea unei intelepciuni stravechi. Celor ce urcau pe scara initierilor li se promitea dezvaluirea unor secrete mereu mei inalte si mai puternice. Initiatii lucrau in interiorul unor celule restranse. Intre celule, cunoasterea era impartasitain mod strict limitat, atat de periculoase erau aceste informatii recent redescoperite. Weishapt a intrat in randurile francmasoneriei in anul 1777 si in scurt timp multi dintre Illuminati l-au urmat, patrunzand astfel in loji. Rapid, au urcat pana la niveluri inalte in ierarhie.

Apoi, in 1785, un barbat pe nume Jacob Lanz a fost lovit de trasnet in vreme ce calatorea prin Silezia. Cand a fost duc intr-o capela din apropiere, autoritatile bavareze au gasit asupra lui documente ce consemnau planurile secrete ale organizatiei Illuminati. Aceste hartii, multe scrise de insusi Weishaupt, plus cele confiscate in raziile din alte zone ale tarii, au permis conturarea unei imagini complete.

Scrierile dezvaluiau faptul ca antica intelepciune si puterile supranaturale secrete propavaduite de sanul organizatiei fusesera de la bun inceput doar niste minciuni. Aspirantii urcau treptele ierarhice doar pentru a descoperi ca elementul spiritual din cadrul perceptiilor era de fapt o gogorita. Spiritualitatea era lauta in deradere, batjocorita. Invataturile lui Isus Horistos, se spunea erau in esenta pur politice, sustinand abolirea proprietatii, a institutiei matrimoniale si a tuturor legaturilor de familie, dar si a religiei. Telul lui Weishaupt si al asociatilor sai era acela de a fonda o societate pe baze exclusiv materialiste, o societate revolutionara, iar locul in care aveau sa-si testeze teoriile urma sa fie Franta.

In cele din urma candidatului ise soptea la ureche care era anume secretul suprem: acela ca nu exista nici un secret.In acest fel ii era indusa o filozofie nihilista, de tip anarhist, ce raspundea celor mai rele instincte ale sale. Weishaupt anticipa cu bucurie distrugerea civilizatiei, nu pentru a oferi individului libertate, ci pentru pura placere de a-si impune vointa asupra celorlalti. Scrierile pe care le-a lasat un urma dezvaluie amploarea cinismului sau:

"[...] in disimulare rezida o mare parte a fortei noastre. De aceea trebuie sa ne ascundem sub numele altei societati. Lojile francmasonice constituie cae mai potrivita mantie in acest scop".

"Cautati compania tinerilor", ii sfatua el pe colegii sai. "Urmariti-i si daca unul dintre ei va place, puneti mana pe el".

"Va dati seama cu adevarat ce inseamnca sa conduci, intr-o societate secreta? nu doar peste cea mai mare parte a populatiei, ci peste cei mai buni, peste cei apartinand tuturor raselor, natiunilor si religiilor, sa conduci fara forta externa [...] telul final al societatii noastre nu este altul decat dobandirea puterii si a bogatiei [...] si stapanireaasupra lumii."

Dupa deskoperirea acestor hartii, ordinul a fost desfiintat. Era insa prea tarziu . Pana in 1789, aparusera circa trei sute de loji in Franta, dintre care saizeci si cinci in Paris.

In confoarmitate cu spusele unor francmasoni francezi de astazi, existau atunic peste saptezeci de mii de membri ai francmasoneriei in Franta. Planul initial fuseseacela de a instila in populatie speranta si dorinta de schimbare, dar lojile fusese atat de puternic infiltrate, incat s-a afirmat ca "programul pus in practica de Adunarea Constituanta in 1789 a fost conceput de Illuminati dermani in 1776". Danton Desmoulins, Mirabeau, Robespierre, Guillotin, si alti lideri ai momentului fusesera "iluminati".

Cand regele a ezitat sa accepte alte reforme, Desmoulins a indemnat la o revolta armata. Apoi, in iunie 1789, Ludivic al XVI-lea a incercat sa dizolve Adunarea si a chemat trupele militare la Versilles. Au urmat dezertari in masa. Pe 14 iunie, o goata furioasa a navalit spre Bastilia. Ludvic al XVI-lea a fost ghilotinat in ianuarie 1793. Cand a incercat sa vorbeasca multimilor, glasul i-a fost acoperit de bataile tobelor. Doar atat s-a auzit din spusele lui: "Oameni ai Frantei, sunt nevinovat si ii iert pe cei responsabili pentru moartea mea. Ma rog lui Dumnezeu ca sangele varsat aici sa nu cada niciodata asupra Frantei sau asupra ta, nefericitul meu popor..." Iar faptul ca asa ceva s-a putut intamplain inima celei mai civilizate natiuni de pe glob a deschis usa unor posibilitati de neimaginat.

Se zice ca in agitatia care a urmat, un individ s-a catarat pe esafod si a stigat "Jacques de Molay, esti razbunat!" Daca acest lucru este adevarat, atitudinea lui contrasta evident cu bunavointa si pietatea regelui.

In anarhia care s-a instaurat, Franta era amenintata deopotriva din interior si din exterior. Liderii lojelor francmasoniceau preluat controlul. In scurt timp, multi dintre ei au fost acuzati ca tradaseraRevolutia si astfel a inceput Teroarea.

Exista diverse valori estimative pentru numarul celor executati. Forta motrice a fost cel mai principal dintre francmasoni, austerul si incoruptibilul avocat Maximilian Robespierre. Ca lider al comitatului Sigurantei Publice si responsabil ar departamentului politienesc, a trimis la ghilotina sute de persoane zilnic, total ridicandu-se la circa 2750 de executanti. Dintre acestea, numai 650 au fost aristocrati, restul fiind oameni de rand. Robespierre l-a executat chiar si pe Danton. Saturn isi inghitea propriii copii.

Cum s-a putut intampla asa ceva? Cum au putut justifica acest macel unii dintre cei mai iluminati si mai rationali oameni? In filozofia idealista, scopul nu justifica niciodata mijloacele fiindca, asa cum am vazut, motivele influienteaza rezultatul, oricat de ascunse ar fi ele. Robespierre a considerat ca varsarea de sange este o indatorire dura, menita sa apere drepturile si proprietatile cetatenilor. Dintr-un punct de vedere rational, el a facut ceea ce a facut pentru binele comun.

In cazul lui insa, aceasta dorinta de a fi pe deplin rational pare a-l fi transformat intr-un nebun. Pe data de 8 iulie 1794, infata Luvrului s-a desfasurat o ciudata ceremonie. Membrii Conventiei Nationale s-au asezat intr-un vast amfiteatru ridicat cu aceasta acozie, fiecare tinand in mana un spic de grau ce o simboliza pe zeita Isis. In fata lor se afla un altar alaturi de care statea Robespierre intr-o haina de un albastru-deschis, cu parul pudrat alb. Dupa ce a declarat ca "Intregul univers s-a adunat aici" si a invocat Fiinta Suprema, a rostit un discurs care a tinut cateva ore si s-a incheiat cu fraza: "Maine, cand ne vom intoarce la lucru, vom lupta din nou impotriva viciului si a tiranilor."

Daca membrii conventiei sperasera ca el va anunta incetarea varsarilor de sange, asteptarile l-au fost inselate. Robespierre s-a apropiat de o efigie acoperita si a dat foc panzei, dezvaluind o statue din piatra ce infatiseaza o zeita. Momentul fusese scenografiat de un membru al Illuminati-ilor francmasoni, Jean-Jaques Davide, astfel incat zeita Sophia sa para ca se inalta dintra flacari, aidoma pasarii phoenix.

Poetul gerard de Nerval avea sa afirme ulterior ca Sophia o reprezentase pe Isis. Dar spiritul conducator al epocii nu era Isis, ale carei valuri ridicate ar fi dus catre lumile spirituale; si nu era nici Mama Natura cu ghearele si dintii pline de sange.

Robespierre a fost acuzat ca a incercat s-o determine pe o varstnica profetesa pe nume Catherine Thirt sa-l declare zeu. Dar revolta importiva macelurilor atinsese culmea si o multime de oameni au asediat L'Hotel de Ville. Robespierre era in fine incoltit. A incercat sa se impuste, dar n-a reusit decat sa-ti farame jumatate de maxilar. Cand a fost dus la ghilotina, imbracat in acelasi costul albastru-deschis, a incercat sa se adreseze privitorilor adunati, dar n-a reusit sa scoata decat un scancet sgrumat.

Se spune adesea despre Napoleon ca s-a urmat steaua. Acest lucru este cinsiderat in mod poetic de a lasa de inteles ca era destinat sa infaptuiasca lucruri marete.

Goethe afirma despre el: "Daimonul trebuie sa ne conduca in fiecare zi si sa ne spuna ce sa facem de fiecare data. Dar spiritul cel bun ne paraseste la greu si bajbaim in intuneric. Napleon a fost omul! Totdeauna iluminat, totdeauna limpede si hotarat, in fiece clipa avand energia sufienta pentru a implini tot ce considera necesar sa implineasca. Viata lui a fost marsul unui semizeu, din lupta in lupta si de la o victorie la alta. Se poate spune ca a fost intr-o stare de permanenta iluminare. [...] In ultimii sai ani, aceasta iluminare pare a-l fi uitat, la fel ca norocul si ca steaua lui buna."

Cum ar fi putut Napoleon sa nu aiba sentimentul unui destin aparte? A reusit in tot ce si-a propus , fiind capabil parca sa supuna lumea intreaga in fata propriei sale vointe. In ochii sai si in cei ai multor contemporani, el era un Alexandru cel Mare al lumii moderne, unind Occidentul cu Orientul prin cuceririle sale.

Trupele franceze au intrat in Egipt. Desi nu a fost o campanie Glorioasa, pentru Napoleon a fost importanta din punct de vedere personal. In conformitate cu Fouche, conducatorul politiei secrete franceze, Napoleon s-ar fi intalnit in interiorul marii piramide cu un om presupus a fi contele de St. Germain. Fapt este ca Napoleon si-l alesese printre consilieri pe astrologul si si ezoteristul Fabre d'Olivet; de asemenea, a aranjat astfel lucrurile incat sa petreaca o noapte singur in marea piramida. Oare la intalnit acolo pe St. Germain in carne si oase, sau doar in spirit?

Imparatul ceruse alcatuirea unui catalog al antichitatilor egiptene, Description de l'Egipt, care i-a fost dedicat lui "Napoleon cel Mare" - sugerand comparatia cu Alexandru cel Mare. Pe coperta catalogului era infatisat ca Sol Invictus, zeul Soare.

Imperiul lui s-a extins astfel incat a inclus nu doar Italia si Egiptul, ci si Germania, Austria si Spania. Nici un imparat nu mai fusese incoronat de papa de la Carol cel Mare incoace, dar in 1804, fiindu-i aduse coroana si sceptrul acestuia din urma, dupa ce-l silise pe papa Pius al VLL-lea sa participe la ceremonie. Napoleon a smuls simbolic coroana din mainile pontifului si s-a autoincoronat imparat.

De asemenea, a angajat o echipa de savanti care au ajuns la concluzia ca Isis era stravechea zeita a Parisului si, in consecinta, a decretat ca zeita si steaua ei trebuie incluse in stema capitalei. Pe Arcul de Triumf, Josephine este infatisata ingenunchind la picioarele lui si punctul laurii zeitei Isis.

Putem deduce de aici ca Napoleon nu s-a indentificat pe sine insusi cu Sirius, ci l-a urmat, asa cum Orion urmeaza steaua Sirius pe cer. In ceremoniile initiatice ale francmasoneriei, candidatul renaste - la fel ca Osiris - privind catre o stea cu cinci colturi care o reprezinta pe Isis. Osiris/Orion Vanatorul este impulsul masculin catre puterile, actiune si insamantare, urmarind-o pe Isis, aparatoarea misterelor vietii.

Asa o privea Napoleon pe Josephine, nascuta in sanul unei familii cu radacini adanci in francmasoneria ezoterica. Napoleon putea cuceri intreaga Europa, dar nu si pe Josephine, de o frumusete sublima. Nazuia la ea asa cum nazuise Dante la Beatrice, iar acest lucru l-a determinat sa aspire tot mai sus.

Isis si Osiris sunt, fireste, asociati cu Luna si Soarele, iar la un anumit nivel, asa cum am vazut, asocierea aceasta are legatura cu autostructurarea universului astfel incat sa faca posibila gandirea umana. In Egiputul antic, rasaritul lui Sirius odata  cu cel al Soarelui la mijlocul lunii iunie vestea revarsarea Nilului. In unele treditii ezoterice, Sirius este soarele central al universului. in jurul caruia se roteste si astrul nostru.

Aceasta complexa filozofie ezoterica, in combinatiecu dragostea pentru Josephine, s-a aflat la baza sentimentului pe care il nutrea Napoleon.

Dar in anul 1813, fortele care il indrumau si ii confereau putere l-au parasit brusc, asa cum se intampla intotdeauna, si, pentru a-l cita pe Goethe, fortele reactiunii au navalit din toate directiile pentru a-l distruge.

Putem remarca acelasi proces in vaita inor artisti: se straduiesc sa-si gaseasca modalitatea de exprimare, trec printr-o perioada de inspiratie in care nici o tusa de penel nu e gresita, ducand eventual arta intr-o noua epoca. Apoi spiritul ii paraseste negandite si el nu-l mai pot regasi, oricat ar incerca.

Pe parcursul acestei istorii ne-am referit inmod repetat la sirul de experiente prin care trebuie sa treaca un candidat pentru a fi initiat, printre acestea aflandu-se si kama loca, sau purgatoriul, in care sufletul si spiritulm inca unite, sunt atacate de demoni. A venit vremea sa ne indreptam atentia asupra ideii familiare in cadrul scolilor ezoterice, conform careia intreaga omenire trebuie sa treaca printr-un fel de initiere. Societatile secrete se pregateau pentru acest eveniment, ajutand umnitatea sa-si dezvolte sentimentul de sine si celelalte trasaturi necesare pentru a trece prin incercarea respectiva.

In deceniile de mijloc ale secolului al XVIII-lea, francmasoneria s-a raspandit in lumea intreaga, in Austria, Spania, India, Italia, Suedia, Germania, Polonia, Rusia, Danemarca, Nervegia, si China. Calcand pe urmele confratilor americani si francezi, ea inspira pretutindeni revolutii republicane.

Madame Blavatski scria ca rintre Carbonari, precursorii revolutionari a lui Garibaldi, se aflau mai multi francmasoni profund familiarizati cu stiintile oculte si rozacrucianismul. Garibaldi insusi era un mason de gredul 33 si Mare Maestru al francmasoneriei italiene.

In Ungaria, Lajos Kassuth, iar in America de Sud Simon Bolivar, Francisco de Miranda, Venustiano Carranzza, Benito Suarez si Fidel Castro militau pentru libertate. In prezent, in SUA exista circa 13000 de loji, iar in 2001 se estima ca la nivel international numarul francmasonilor era de aproximativ sapte milioane.

Am vazut cum Isus Hristos a plantat samburele vietii interioare si cum aceasta viata interioara a faost dezvoltata de Shakespeare si Cervantes. In secolele al XVIII-lea si in deosebi XIX-lea, marii romancieri initiati au puz baza sentimentului de care cu toti il avem astazi, ca aceasta lume interioara are propria  sa istorie, o poveste plina de semnificatii, cu suisuri si coborasuri, rasturnari de situatie, dileme di puncte de cotitura atunci cand vine vremea unor decizii capabile sa ne schimbe viata.

Romancierii de seama ai epocii - surorile Bronte sau Dickens, de pilda - aveau de asemenea sentimentul ca, asa cum evoluase in decursul istoriei, conform cercurilor ezoterice, constiinta evoluiaza in mod similar si viata fiecarui individ. Johannes Comenius a crescut in Praga in vremea imparatului Rudolf al II-lea, unde a asistat la incoronarea Regelui de Iarna. L-a cunoscut pe Johannes Valentinus Andreae Heidelberg si a fost invitat de prietenul sau, ocultistul Samuel Hartlib, sa i se alature in Londra "pentru a ajuta la implinirea Lucrarii". Prin reformele sale in domeniul educatiei, comenius avea sa introduca in istoria "oficiala" ideea ca in copilarie avem o stare mentala care difera de cea pe care i dezvoltam la maturitate.

Putem remarca infuienta pe care el a exercitat-o in opere precum Jane Eyre sau David Copperfield si trebuie sa intelegem ca in epoca respectiva era ceva cu totul nou.

Dar domenul gandirii ezoterice care a execitat cel mai puternic efect asupra romancierilor a fost cel al legilor profunde. Romanul oferea posibilitatea scriitorilor familiarizati cu filozofia ezoterica sa ilustreze modul de functionare a acestor legi in viata individuala.

A venit timpul sa clarificam acest concept dificil aflat un insasi inima viziunii ezoterice asupra  universului si a istoriei sale. Am vazut cum Ilie, actionand in culise, a contribuit la crearea une falii intre constiinta obiectiva si, baconiana, si cea subiectiva, a la Shakespeare. Am remarcat de asemenea ca, privind lumea cu o cat mai mare obiectivitate, legile fizicii devin limpede vizibile.

Dar cum ramane cu experienta subiectiva? Cu structura insasi a experientei?

Cu timpul, s-a conturat o stiinta a psihologiei, care a pornit de la premisa meterialista ca materia este ceea ce functioneaza mintea, nicidecum invers. Astfel psihologia a ales sa ignore o parte universala a experientei umane - experienta semnificatiei, a intelesului.

Am vazut deja ca rozacricienii incepusera deja sa formuleze legi in armonie cu gandirea ezoterica occidentala referitoate la calea "fara nume", indisolubil legata de ideile de bunastare umana. In Orinet exista o traditie ca vizeaza functionarea celor doua contrarii, ying si yang, dar in vest aceasta a ramas un asmect eluziv, prins la granita dintre fiziologie si psihologie.

daca este dificil sa na gandim in termeni abstracti la legile care guverneaza aceste elemente subtile, este mult mai usor sa le observam in actiune. Unii dintre marii romancieri ai secolului al XIX-lea au scris romane explicit aculte. Aidoma Colindei de Craciun a lui Dickens, La rascruce de vanturi de Emily Bronte infatiseaza un spirit ce-si urmareste uibirea de dincolo de mormant. Romanul Valul ridicat, rezultat al febrilelor cercetari in domeniul ocult ale lui George Eliot, a fost refuzat de editor. Si apoi, asa cum vom vedea in continuare, a aparut Dostoievski.

Dar pe langa acest ocultism explicit, o influienta mult mai puternica este prezenta implicit in numeroasele alte lucrari de fictiune. O ampla viziune a functionarii legilor profunde in cadrul vietilor individuale, a tiparelor complexe si irationale ce nu ar putea exista daca stiinta ar constitui singura explicatie pentru tot ce exista in univers, poate fi perceputa intr-unele dintre cele mai importante romane.

Jane Eyre, Casa groazei, Moby Dick, Middlemarch, Razboi si pace, toate aceste romane constituie o oglinda a viatii noastre si reliefeaza tiparele semnificative ale ordinii si semnificatiilor, care constituie experienta universala, char si atunci cand stiinta ne spune sa nu dam crezare lucrurilor pe care le percepem cu ochii, inima si mintea.

La un anumit nivel, toate romanele au in centru egocentrismul. O lucrare de fictiune implica intotdeauna perceperea lumii din punctul de vedere al altei persoane. Altfel, lectura unui roman poate diminua egotismul. De asemenea, personajele negative din romane sunt adesea afectate de egoism - ori sub forma egoismului, ori a incapacitatii de a empatiza.

Dar cea mai mare contributie pe care a adus-o romanul la conturarea sentimentului de sine a fost, asa cum am sugerat, anterior, formarea unui sentiment al unei naratiuni interioare - acela ca viata individuala vazuta din interior are un traseu semnificativ, o poveste.

La baza acestor notiuni de traseu si semnificatie se afla convingerea ca incercarile la care sunt supusi oamenii la modeleaza viata - labirintul care se tot transforma.

In romane, vietile personajelor sunt modelate de acea trasatura paradoxala a existentei, de faptul ca ea nu decurge ca o linie dreapta, predictibila, ca aparentele sunt inselatoare si ca roata norocului se invarte. Aici, legile profunde si sensul viatii se imbina.

Daca aceste legi profunde exista cu adevarat, daca sunt universale si atat de importante, dca istoria le are la baza, nu este oare surpinzator ca nu suntel mai puternic constienti de ele? De fapt, nu e chiar ciudat ca noi, in Occident, nici macar nu avem un nume pentru ele?

Este intradevar surprinzator, nu in ultimul rand fiindca, daca aceste legi intra in actiune atunci cand in joc se afla fericirea umana, ar trebui ca ele sa ne fie de mare ajutor in privinta sperantelor de a duce o viata implinita.

Fireste ca cel mai cunoscut set de "regului" pentru a avea o viata fericita este reprezentat de intelepciune populara cuprinsa de proverbe si in sfaturile data indeobste copiilor. O deosebire consta insa in faptul ca atat proverbele, cat si sfaturile adresate copiilor vizeaza doar aspecte primare - cum sa evite vatamarile fizice si sa-si  asigure necesitatile fundamentale - in vreme ce legile profunde se refera la notiuni precum destinul, binele si raul. Asa cum vom vedea, ele ne invata cum sa ne satisfacem nazuinta catre cele mai inalte si mai inafabile niveluri ale fericirii, cele mai profunde nevoi de implinire si de sens al existentei. Comparati, de pilda proverbila sfat " uita-te de doua ori inainte de a sari" cu recomandarea continuta in urmatoarea paraboloa oarecum perversa a lui Guillaume Apollinaire, precursor al supra realismului:

Veniti la margine, le-a spus el.

Iar ei au zis: Ne temem.

Veniti la margine, le-a spus el.

Ei au venit. Si el i-a impins.

Iar ei au zburat.

Inspirati de invataturile societatilor secrete, suprarealistii sperau sa distruga modul de a gandi bine inradacinat si materialismul stiintific, iar una dinre modalitatile prin care au incercat sa faca acest lucru a fost promovarea actiunilor irationale. In parabola de mai sus, Apollinaire sustine ca, daca actionezi irational, vei fi rasplatit de fortele irationale ale universului. Iar daca acest lucru este adevarat, inseamnca ca avem de-a face cu una dintre acele legi profunde ale universului, o lege a cauzei si efectului aflata dincolo de legile probabilitatii.

Sprarealistii dovedeau o deschidere neobisnuita in privinta filozofiei lor irationale si a radacinilor acestea in societatile secrete, dar aceeasi filozofie irationala este prezenta implicit si in cultura "de uz general". Sa luam drepta exemplu pelicula It's wonderful life (O viata minunata), un film vechi, care la suprafata pare o poveste placuta, reconfortanta, si si precursorul sau literar, Colinda de Craciun, in care Charles Dickens, a infuzatelementele din filozofia societatilor secrete, al caror initiat era.

In fata personajului principal, Scrooge, apar fantome care, sub forma unor viziuni, ii arata modul in care purtatea sa a provocat suferinta mari, dar si ce se va intampla daca el va continua sa se comporte la fel. Geaoge Bailey, personajul interpretat in film de James Sewart, crederr ca viata sa este un esec si este pe punctul de a se sinucide cand un inger vine si ii arata cat de nefericiti ar familia, pretutindeni lui si intregul oras, daca el nu ar fi existat si daca nu ar fi fost atat de altruist.

Prin urmare, atat Scrooge, cat si George Bailey sunt invitati sa se intrebe cum ar fi  aratat lumea daca ei ar fi ales sa traiasca altfel. La finele acestui proces interogativ, ambelor personaje lise cere sa treaca prin  aceeasi usa prin care se pregateau sa paseasca la inceputul povestii, dar de data acesta pentru a face exact ceea ce trebuie. George Bailey renunta la sinucidere si hotaraste sa se trateze cu creditorii sai, iar Scrooge isi rascumpara pacatele venind in ajutorul lui Bob Cratchit si al familiei acestuia.

Astfel, dintr-un punct de vedere, atat O viata minunata, cat si Colinda de Craciun lasa de inteles ca viata este un test si ca are o caracteristica oarecum circulara. Ambele isustreaza modul in care existenta ne indreapta catre adoptarea unor decizii cruciale, sugerand ca uneoriviata decurge in asa fel incat ne obliga sa ne intoarcem si sa ajungem iar la respectivele decizii, daca prima data o luam pe calea gresita.

Cei mai multi dintre noi, banuiesc, considera ca atat filmul, cat si romanul lui Dickens sunt, la un anumit nivel,adevarate. E greu de inteles si de crezut ca exista ceva in natura si stiinta care sa explica aceasta orientare insistenta a viatii catre a ne testa, a ne pune la incercare, dar majoritatea oamenilor considera, probabil, ca filmul si cartea deopotriva sunt mai mult decat un simplu divertisment sa ca au de comunicat ceva profund cu privire la viata umana.

Cateva clipe de reflectie vor fi suficiente, cred, pentru a ne convinge acum ca acelasi gen de tipare misterioase si irationale structureaza unele dintre cele mai importante opere literare: Oedip Rege, Hamlet, Don Quijote, Doctor Faustus sau Razboi si pace.

Oedip atrage in viata sa lucrul de care se temea cel mai tare, sfarsind prin a-si ucide tatal si a se casatori cu propria sa mama. Hamlet se fereste in mod  repetat de provocarea viatii lui - razbunarea pentru uciderea tatlui - dar acesta revine pentru a-l bantui in forme din ce in ce mai crunte. Don Quijote nutreste o viziune placuta a lumii ca fiind un loc demn si corect, dar atat de puternica este  acesta viziune, incat pana la finalul cartii izbuteste sa transforme, in mod misterios, chiar mediul material. In adancul inimii sale, Faust stie ce ar trebui sa face, dar fiindca nu procedeaza asa, ordinea providentiala a universului il pedepseste. Eroul lui Tolstoi, Piotr, este chinuit de dragostea pentru Natasa, dar abia atunci cand renunta la sentimentele pentru ea izbuteste s-o cucereasca.

Imaginati-va ce s-ar intampla daca introduce toate aceste opere literare - si de fapt intreaga literatura a lumii - intr-un computer urias si am pune apoi urmatoarea intrebare: "Care sunt legile care determina daca o viata este in esenta fericita si implinata?" Rezultatul, banuiesc, ar fi un set de legi care ar cuprinde aceste principii:

Daca te feresti de o provocare, aceasta va reveni in vata ta sub alta forma.

Intotdeauna atragi stre tine lucrul  de care te temi cel mai mult.

Daca alegi calea imorala, in cele din urma vei plati acest lucru.

Daca crezi ceva din toata inima, in cele din urma credinta va transforma lucrul in care crezi.

Pentru a pastra ceea ce iubesti, trebuie sa renunti la lucrul respectiv.

Aceasta este tipul de lege care structureaza literatura de calitate si, daca citim Oedip Rege, Doctor Faustus, Regele Lear sau Middlemarch si simtim ca, intr-un sens profund si important , ceea ce sustin ele este adevarat, motivul e acela ca functionarea legilor pe care le ilustreaza rezoneaza cu experienta noastra; altfel spus, ele descriu fidel traseul vietii umane.

Acum ne imaginam ce s-ar intampla daca am introduce intr-un computer urias toate datele stiintifice din lume si am pune apoi aceeasi intrebare ca mai sus. Rezultatul obtinut ar fi diferit:

Cea mai buna modalitate de a pastra ceva este sa te straduiesi din toate puterile sa si nu renunti niciodata.

Nu poti transforma lumea gandind la ceea ce-ti doresti; trebuie sa face ceva corect in sensul respectiv.

Daca poti evita sa fii descoperit si pedepsit de semenii tai, nu ai motive sa crezi ca o instanta superioara te va pedepsi.

Si asa mai departe. Implicatia este clara si confirma ceea ce am sugerat anterior. Atunci cand incercam sa determinam structura lumii obtinem un set de legi complet diferit de cel la care ajungem daca vrem sa determinam structura lumii obtinem un set de legi complet diferit de cel la care ajungem daca vrem sa determinam structura experientei.

Avem de aface aici cu o distinctie despre care a scris Tolstoi in eseul Despre viata. Desi aceleasi legi opereaza in lumea fenomenelor exterioare isi in cea a vietii noastre interioare, axate pe implinire si sens, atunci , cand privim separat ne apar mult diferite intre ele. Pentru a cita cuvintele lui Abraham Isaac Kook, unul dintre marii cabalisti ai secolului XX si primul sef rabin al Palestinei: "Dumnezeu este relevat in simtamintele adanci ale sufletelor sensibile."

Legile profunde pot si precepute numai daca privim evenimentele din lumea exterioara cu cea mai adanca subiectivitate, asa cum o fac artistii si misticii. Oare caracterul subiectiv al acestor legi, faptul ca ele lucreaza atat de aproape de centrul constiintei, este cel care face sa ne fie atat de greu sa tinem seama de ele?

Poetul Rainer Maria Rilke scria aproape axplicit despre aceste legi intr-o scrisoareadresata unui tanar poet aspirant: "Numai cel care este cu adevarat singur se supune legilor profunde, iar atunci cand omul paseste spre o dimineata care abia ce incepe sau priveste spre inserarea plina de trairi, si cand simte ca are sa se petreaca acolo, toate conventiile dispar in privinta lui, asa cum dispar in privinta unui om mort, desi el traieste viata in deplinatatea ei. "Rilke foloseste aici un limbaj poetic prin excelenta, dar pare a confirma ca aceste  legi profunde pot fi sesizate numai daca ne izolam de orice altceva si ne concentram asupra lor timp indelungat, cu cele mai subtile si mai intense capacitati de discernamant de care dispunem.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, cleaturi stravechi au inceput sa se agite in maruntaiele Pamantului, pentru a se apropia treptat de locul stabilit.

Incarcerati de la prima conflagratie in Ceruri, mancatorii de constiinta pornisera din nou la drum.

Preluat din "Istoria Secreta a Lumii" - Jonathan Black