"LICHT, MEHR LICHT.." - Johann Wolfgang Goethe
"Iluminarea este sfârsitul suferintei." - Buddha

Deoarece din suflet forma trupului se ia,
Si sufletul e forma ce trupul isi formeaza

marți, 12 ianuarie 2010

CODUL FACERII

Stiinta si religia sunt de acord ca, la inceputuri, universul a trecut de la nimic la existenta. Dar stiinta are foarte putine de spus cu privire la aceasta misterioasa tranzitie, explicatiile pe care le ofera fiind extrem de speculative. Specialistii nu au nici macar un raspuns unanim la intrebarea daca materia a fost creata toata de la inceput sau continua inca sa fie creata.

Pe de alta parte, intre preotii initiati din lumea antica exista un consens remarcabil. Invataturile lor secrete sunt codificate in textele sacre ale celor mai mari religii alea lumii.
La inceputuri, din neant s-a precipitat doar o materie mai fina si mai subtila decat lumina, urmata de un gaz exceptional de diafan. Daca ochil uman ar fi privit acesti zori ai istoriei, tot ce ar fi vazut ar fi fost o vasta pacla cosmica.
Acest gaz sau pacla era Mama Tuturor Fiintelor, care purta in sine tot ceea ce era necesar pentru crearea viatii. Zeita Mama, asa cum era uneori numia, se va metamorfoza in decursul  acestei istorii si isi va asuma divere forme , cu nume diferite, dar deocamdata, "pamantul era netocmit si gol".
Si acum survine primul mare munct de cotitura al istoriei. Bibia continua: "Intuneric era deasupra adancului." Conform Bibliei din cadrul traditiei ezoterice, aceasta este modul in care autorii Facerii vor de fapt sa spuna ca Zeita Mama a fost atacata de un vant uscat, arzator, care aproape ca a anihiat potentialul de axistenta a vietii.
Biserica actuala propavaduieste un monoteism radical dus la extrem. Motivul este, in parte, dominatia exercitata de o stiinta ce aproape ca nu mai lasa loc pentru Dumnezeu. In crestinismul orientat spre stiinta, Dumnezeu a devanit o prezenta imanenta, nediferentiata si nedetectabila in unnivers, iar spiritualitatea nu este decat o vaga confuza senzatie de unitate cu aceasta prezenta imanenta.
Dar crestinismul isi are radacinile in religiile mai vechi din zona in care a aparut, toate fiind de tip politeist si astronomic. Iar credintele primilor crestini reflectau aceste origini; pentu ei, spiritualitatea inseamna comunicarea cu spirite reale.
Bisericile crestine - de la catedrala Chartres si bazilica Sf. Petru din Roma pana la micile lacasa parohiale din lumea intreaga - au fost construite pe locurile unor stravechi izvoare sfinte, grote sacre, temple si scoli ale misterelor. In decursul istoriei, asemenea situri au fost considerate portaluri destinate spiritelor, fisuri in tesatura fireasca a continuumului spatio-temporal.
Astroarheologia a demonstrat ca acesteportaluri sunt aliniate cu fenomnele astronomice, fiind menite sa canalizeze influxul din lumea spiritelor la momente adecvate. La Karnak, in Egipt, la rasarit in ziua solstitiului de vara, o raza subtire de soare patrundea in templu si strabatea aproape cinci sute de metri prin curti, sali si coridoare, pentu a ajunge in cele din urma in intunecimeadin Sfanta Sfintelor.
Unii crestini vor fi surprinsi sa afle cat de departe a fost perpetuata aceasta traditie. Toate bisericile crestine sunt aliniate din punct de vedereastronomic, orientate spre rasarit in ziua sfantuui caruia ii este dedicat lacasul.
Marile catedrale, de la Notre Dame din Paris la Sagrada Familia din Barcelona, sunt acoperite cu simboluri astronomice si astrologice. Bazilica Sf. Petru din Roma este orientata spre este astfel intat, la solstitiul de vara, se produce exact acelasi efect ca in templul de la Karnak.
In prezent, clerul condamna ferm astrologia, insa nimeni nu poate nega, spre exemplu, ca toate marile festivaluri crstine au la baza fenomene astronomice: Pastele este celebrat in prima duminica dupa prima luna plinade dupa echinoctiul de primavara, iar Craciunul este sarbatorit in prima zi dupa solstitiul de iarna, cand Soarele la rasarit incepe sa se deplaseze in mod vizibil in sens invers la orizont.
Chiar si o scurta privire asupra textelor biblice sugereaza ca inteerpretatea actuala, radical monoteista, a scripturlor nu concorda cu ceeace credeau autorii lor. Biblia si refera la numeroase fiinte spirituale, neintrupate - inclusiv la zei ai triburilor rivale, la ingeri, arhangheli, dar si la diavoli, demoni, la Satan si Lucifer.
Toate religiile considera ca mintea a aparut inaintea materiei. Creatia, sustin toat, s-a produs prin intermediul unei emanatii, iar aceasta din urma sunt inchipuite ca o ierarhie a fiintelor spirituale, fie ele zei sau ingeri. O astfe de ierarhie a ingerilor, arhanghelilor etc. a fost dintotdeauna inclusa in doctrina Biseicii, mentionata de Sfantul Pavel, elucidata de invatacelul sau, Sfantul Dionisius, codificata de Sfantul Toma d'Aquino si reprezentata in arta si literatura de Dante si de altii.
Aceste droctrine sunt adesea trecute cu vederea de crestinismul modern, dar ceea ce liderii Bisericii au incercat in mod activ sa suprime - ceea ce s-a pastrat in cadrul invataturilor ezoterice este - faptul ca diversele ordine de ingeri sunt identificate cu divinitatile stelelor si ale planetelor.
Desi acest lucru nu a ajuns la cunostinta credinciosilor obisnuiti, actualii exegeti ai bibliei sunt de acord ca numeroase pasaje din Cartea Sfanta a crestinismului trebuie intelese ca referindu-se la diverse zeitati astronomice Sre exemplu, Psalmul 19 citim: "Insoare si-a pus locasul sau; si el este ca un mirece iese din camara sa. Bucurati-se-va ca un urias, care alearga drumul lui. De a marginea cerului iesirea lui, si opera lui pana la marginea cerului." Studiul acestui fragment in paralel cu texte comparative din culturile invecinate sugereaza ca el descrie nunta Soarelui cu Venus.
Un astfel de pasaj ar putea fi ignorat, considerat minor pe fondul teologic al Bibliei; am putea banui ca este o interpolare dintr-o alta cultura. Dar adevarul este ca, dupa indepartarea straturilor de traduceri eronate si a altor tipuri de disimulari, cele mai importante fragmente din Biblie pot fi recunoscute ca fiind divinitatile stelelor si ale planetelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu