Biserica si francmasoneria

Masoneria franceza a veacului al XVIII-lea n-a fost deloc ostila crestinusmului. Ea nu punea in discutie nici o dogma, lasa fiecaruia dreptul de a-si alege credinta si nu pretindea decat respect pentru tot ceea ce, sub orice forma, avea legatura cu Biserica. Orice preot era pentru masoni un initiat si, dupa ideile epocii, primirea harului preotieicorespundea initierii supreme.
 In consecinta, membrii clerului, parohi si calugari, erau mai lesne admisi in loji. Li se confereau dintr-o data cele mai inalte grade, fara a mai fi supusi probelor traditionale si aceasta, de cele mai multe ori, in mod gratuit, la simpla prezentare a candidatilor, ancheta prealabila fiind considerata inutila. Multi oameni ai bisericii ajunsesera sa cumuleze demnitati religioase si francmasonice fara sa li se para ceva nefiresc.

Totusi in daua randuri, papalitatea ii excomunicase pe francmasoni. "Zvonul public" il avertizase pe papa Clement al XII-lea despre existenta anumitor asociatii de liberi muratori sau de francmasoni. I se raportase sanctitatii sale ca "in aceste asociatii, barbati de toate credintele si de toate sectele, atenti sa pastreze aparenta unei firesti bune-cuviinte, se legau intre ei printr-un juramnat pe cat de excusiv, pe atat de secret. Supunandu-se unor legi si unor statute facute de ei insisi, jurau, printre altele, pe Biblie ca, amenintarea celor mai severe pedepse, sa pastreze tacere absoluta asupra practicilo secrete ale societatii lor."

Suveranul pontif, incercat de cea mai vie neliniste si facand apel la intelepciunea mai multor cardinali, i-a reunit de urgenta la Roma la 25 iunie 1737. N-au uitat sa-l convoace, cu aceasta ocazie si pe inchizitorul de la Sfantul Oficiu din Florenta, care a contribuit din plin, fara indoiala, la redactarea bulei bulei In eminenti Apostolatuls Specula din 28 aprilie 1738Clement al XII-lea pleaca de la ipoteza ca, daca asociatiile masonice "n-ar face rau, ele n-ar trebui sa aiba aceasta repulsie fata de lumina". Papa revine apoi cu gandul asupra "relelor celor mari care rezulta de obicei din acest fel de societati sau adunari, nu numai pentru linistea statelor, dar si pentru mantuirea sufletelor". Apoi mai spune papa, "socotind ca astfel de asociatii se afla in contradisctie, fie cu randuiala civila, fie cu aceea bisericeasca si, povatuit fiind de cuvantul Domnului, sa vegheze zi si noapte ca un fidel si prevenitor servitor al creaturilor lui Dumnezeu, pentru a-i impiedica de acesti oameni sa navaleasca in casa Domnului precum talharii si sa ravaseasca via precum vulpile, sa perverteasca inimile pure; pentru a inchide calea deja larg deschisa nedreptatilor ce s-ar fi comis fara pedeapsa si din alte motive drepte si intemeiate cunoscute numai de catre noi, la sfatul mai multora dintre venerabilii nostri frati, cardinali Sfintei Biserici Romane si cu deplina noastra autoritate apostolica, am hotarat sa condamnam si sa combatem acele zise societatii, adunari, reuniuni, asociatii, grupui, sau grupulete cunoscute ca liberi muratori sau francmasoni si oricum s-ar mai putea denumi ele, asa precum le condamnam si le combatem prin prezenta hotarare care va ramane valabila in vecii vecilor".

Prin urmare, papa a interzis credinciosilor orice fel de relatii cu francmasoneria sub pedeapsa excomunicarii, ceea ce insemna ca "nimeni, cu exceptia celor aflati in pregul mortii, nu putea fi dezlegat de un astfel de pacat de altcineva decat de papa in persoana". In final, se recomanda clerului "sa-si foloseasca autoritatea impotriva masonilor, considerati ca fiind foarte suspecti de erezie. Trebuie pedepsiti asa cum merita si, daca este cazul sa se recurga neantarziat la interventia bratului secular".

Aceasta bula avea sa ramana fara efect in Franta, caci magistratii Parlamentului din Paris au refuzat-o s-o inregistreze. Prin urmare, ea nu a fost niciodata promulgata in statele regelui Frantei, ca de altfel nici bula Providas din 1751 a papei Benedict al XIV-lea.

Masonii francezi au putut crede astfel ca interdictiile pontificale nu ii priveau.