"LICHT, MEHR LICHT.." - Johann Wolfgang Goethe
"Iluminarea este sfârsitul suferintei." - Buddha

Deoarece din suflet forma trupului se ia,
Si sufletul e forma ce trupul isi formeaza

marți, 6 iulie 2010

DEMONUL INTELEPT AL TEMPLIERILOR

PROFETIILE LUI JOACHIM. IUBIRILE LUI RAMON LULL. SFANTUL FRANCISC SI BUDDHA. ROGER BACON IL IRONIZEAZA PE TOMA D'AQUINO. TEMPLERII IL VENEREAZA PE BAPHOMET

In anul 1076, musulmanii turci au cucerit Ierusalimul si au inceput sa-i persecute pe pelerinii crestini. Crutiatii au eliberat Tara Sfanta, dupa care au pierdut iarasi controlul asupra ei.
In anul 1119, cinci cavaleri, condusi de Huges de Paynes, s-au intalnit pe locul rastignirii. Aidoma celor purtatori ai sangelui lui Cristos. Pentru a-i proteja pe pelerini, ei si-au stabilit cartierul general in locul in care se credea ca eu fost grajdurile de pe langa Templul lui Solomon.

Reuniti candva intre prima si cea de-a doua cruciada, ei au devenit trupele de elita ale crstinitatii. Cavalerii Templieri, sau Ordinul Ostenilor Saraci ai lui Iisus Hristos si ai templului lui Solomon, pe numele lor intreg, purtau totdeauna, pe sub imbracamintea exterioara, pantaloni din piele de oaie, ca simbol al castitatii, si le era interzis sa-si rada barba. Singura posesiune pe care era permis s-o aiba era sabia, toate celelalte proprietati fiind detinute in comun. Niciodata nu aveau voie sa ceara indurarea dusmanului, retragandu-se numai deca raportul era de trei la unul. Si chiar daca se puteau retrage, erau intotdeauna obligatise se lupte pana la moarte.
Sfantul Bernard de Clairvaux, fondatorul ordinului monastic cistercian si cel mai influient cleric al vremii, a redactat regulamentul de functionare a societatii in anul 1128, pentru ca templierii sa poata deveni in mod oficial un ordin religios. Bernard scria despre ei ca nu cunosteau frica si ca "unul dintre ei a pus adesea pe fuga o mie", ca erau mai blanzi decat mieii, dar mai incrancenati decat leii, si ca aveau "bunatatea calugarilor si vitejia cavalerilor".
Dovezile arheologice par a confirma faptul ca la originea fondarii ordinului s-au aflat motiva ascunse - anume cele de a face sapaturi pe locul Templului. In tunelurile au fost taiate in roca solida, orientate astfel incat sa aduca direct  sub presupusul loc al Sfintei Sfintelor.
Ceremoniile de initiere a templierilor reuneau in mod evident traditii diferite, inclusiv sufismul si intelepciune lui Solomon. Era ucis un miel, iar din el era confectionata o funie, legata apoi de gatul aspirantului. De ea era tras acesta cand era dus in sala de initiere. Dupa ce-i se cerea sa jure, sub amenintarea pedepsei cu moartea, caintentiile sale erau pure, candidatul se intreba daca nu cumva Marele Maestru putea privi in sufletul lui prin cine stie ce mijloace oculte si daca se afla pe punctul de a muri.
Cei dornici de initiere treceau prin incercari inspaimantatoare, de tpul celor care ii spunea Zarathustra pe candidatii sai, inclusiv confruntori cu teribile forte demonice, pentru ca viitorul initiat sa fie pregatit pentru moarte sau pentru alte orori cu care s-ar fi putut intalni mai tarziu in viata.
Aceste confruntari cu demonii, implicate in procesul de initiere, persistau in amintirile templierilor, bantuindu-i adesea, insa vreme de doua sute de ani solidaritatea si rigida lor structura organizatorica au constituit atuuri extraordinare pentru capacitatea lor de a influienta si chiar dirija mersul lucrurilor in lume. Fiindcamulti nobili s-au alaturat ordinului, oferindu-i acestuia toate posesiunile lor, templierii au devenit foarte bogati. Ei au devenit biletele de credit, pentru ca banii sa poate fi transferati dintr-un loc in altul fara teama de hoti. Templul lor din Paris a devenit centrul finantelor franceze. Dintr-un anumit punct de vedere, au fost precursorii bancilor moderne, contribuind la formarea clase de comenrcianti. De asemenea, templerii au fost patronii primelor ghilde independente de Biserica si de aristocratie. Numite Les Compagnons du Devir, aceste ghilde erau responsabile pentru proiectele de constructie ale templierilor, vegheau la respectatea codurilor etice si protejau  vaduvele si copiii membrilor.
La finele secolului al XII-lea, la orizont se iveau alte amenintari la adresa suprematiei Bisericii. In 1190-1191, Richard Inima-de-Leu, nepotul lui Guillaume de Poitiers, primul trubadur, se intorcea din cea de-a treia cruciada si s-a orpit in drum pentru al vizita pe un pustnic din munti, cunoscut pentru darul profetiei. Richard a plecat de la el cu o prevestire sumbra: "Ce vesti sumbre rasuna de sub capisonul acela!"
Nascut intr-un satuc din Calabria in circa 1135, Joachim traise ani buni ca pustnic, inainte de aintra intr-o manastiresi a fonda apoi abatia Fiore, in munti.
Incearcasa inteleaga Apocalipsa Sfantului Ioan, luptandu-se  cu ea- pentru a-l cita si fiind infrant. Apoi, intr-o dimineata de Paste, s-a trezit ca un om nou, cu o noua capacitate de intelegere. Numeroasele comentarii profetice pe care avea sa le faca ulterior au influientat gandirea spirituala si gruparile mistice din intreaga Europa in perioada Evului Mediu, reflectandu-se apoi si in filozofia rozacruciana.
Desi cartile esentiale ale Cabalei nu fusesera inca publicate, in scrierile lui Joachimexista o dimensiune cabalistica, rezultat, poate, al prieteniei sale cu Petrus Alphonsi, un evreu spaniol convertuit. Desigur, Vechiul Testament insusi reflecta ideea actiuniloe lui Dumnezeu asupra istoriei, dar specifice Cabalei in lucrarile lui Joachim sunt modul in care interpreteaza textele biblice in termenii comlexului simbolism numeric si totdata viziunea sa asupra ceea ce el numea Copacul Vietii. Joachim a publicat o diagrama reprezentand acest copac cu doua sunte de ani ca o ideea similara fie facuta cunoscuta de cabalisti, probabil inspirandu-se din traditiile orale, gratie prieteniei sale cu Alphonsi.
Dar in privinta lumii lui Joachim, imaginatia lumii medievale a fost starnita in primul rand de teoria celor trei. El sustinea ca, daca Vechil Testament a marcat Epoca Tratarii, caracterizata de teama si supunere, iar Noul Testament a reprezentat Epoca Fiului, era Bisericii si a credintei religioase, atunci realitatea Treimii  sugereaza ca se apropieie o a treia epoca, una a sfantului Duh. Odata cu sosirea ei, Biserica nu va ai fi necesara, fiindca vim intra intr-o era a libertatii si iubirii. Cum Joachim era un initiat, gandirea sa avea si o dimensiune astrologica, de obicei trecuta cu vederea de comentatorii Bisericii. Era Berbecului era Epoca Tatalui, cea a Pestilor era Epoca Fiului, iar Varsatorul marca Epoca Sfantului Duh.
Joachim profetise ca va exista o perioada in care un nou tip de oameni spirituali vor educa omenirea si Ilie isi va face din nou aparitia, asa cum profeteau ultimele versete ale Vechiului Testament, in cartea lui Maleahi. Ilie avea sa fie precursorul lui Masia, cel care va facilita marea inovatio. Joachim a prevestit de asemenea ca si Anticristul se va reincarna inainte de debutul celei de-a treia epoci. Asa cum vom vedea, profetiile sale ii fascineaza si astazi pe membrii societatilor secrete.
Romon Lull, "Doctor Illuminatus", a fost un misionar pe taramul musulmanilor, ca carui gandire era impregnata de idei islamice. S-a nascut la Palma, capitala insulei Majorca, in anul 1235, si a crescut ca paj la curtea regala. Astfel, a adus o viata de placeri, lipsita de griji. Intr-o, zi suspinanad dupa o domnita genoveza pe care o dorea cu inflacarare, a intrat calare in biserica Sfanta Eulalia, in care el i le trimise propunandu-i o intalnire. Cand Ramon Lull a sosit, fara nici un preambul, femeia si-a dezgolit pieptul in fata lui: aceasta era ros de o boala maligna.
Socul trait era inceputul convertirii lui Lull, ajutandu-l sa formeze o viziune asupra lumii ca un loc al extremelor oscilante, in care aparentele pot disimula exact opusul celor pe care le infatiseaza. In cea mai cunoscuta ucrare a sa, Carteacelui ce iubeste si a iubitului, el se intreaba: "Cand vine ora la care apa ce curge la vale isi va schimba firea si va incepe sa urce?" De asemenea, vorbeste despre cel ce iubeste, care cade printre spini si totusi acestia ii par flori, un pat al iubirii. "Ce este nenorocirea?" se intreaba Lull. "Sa-ti implinesti dointele in lumea aceasta. De vezi un iubit invesmantat in haine frumoase, adauga el, satul de mancare si somn, sa stii ca in omul acela vezi damnare si chin." Parfumul florilor aduce in mintea Iubitului duhoarea malefica a a averilor si a meschinariei, a batranetii si a lascivitatii, a nemultumirii si a mandriei.
Lull scria deopatriva despre urcarea pe scara umenitatii spre gloria Naturii Divine. Aceasta ascensiune mistica este posibila prin exersarea a ceea ce el numeste puterile sefletului: simtirea, imaginatia, intelegerea si vointa. Astfel el a contribuit la conturarea unei forme profund personale de alchbimie care, asa cum vom vedea, va deveni motorul Europei ezoterice.

La un moment, Lull spunea: "de rostesti adevarul, o, nebunule vei fi lovit de cei chinuiti, vei fi mustrat si ucis." In vreme ce predica in fata musulmanilor din nordul Africii, a fost incercuit de multime, scos din oras si ucis cu pietre.
Francisc s-a nascut intr-o lumea in care serbii traiau in lipsuri extreme, iar batranii, infirmii, saracii si leprosii erau tratati cu un dispret suveran. Clericii se imbogateau de pe urma serbilor si ii presecutatu pe toti cei care aveau alte opinii decat ei.
In anul 1206, Francisc era un tanar trecut de douazeci de ani, care traia in Assisi, Italia. Ducea un trai egoist, lipsit de griji, evitand orice contact cu greutatile vietii si intorcand capul daca zarea vreun lepros.
Nu putem sa nu remarcam aici paralela cu viata printului Siddharta.
Apoi, intr-o buna zi in vreme ce calarea, armasarul s-a cabat deaodata, iar Francisc s-a pomenit in fata unui lepros. A coborat din sa si, inainte de a-si da seama ce face, a luat mana insangerata a bolnavului si i-a sarutat obrajii ce supurau. A simtit apoi cum omul isi trage mana dintr-a sa si, cand a ridicat ochii, leprosul disparuse.
Atunci si-a dat seama ca, la fel ca Sfantul PAvel pe drumul Damascului, se intalnise cu Iisus inviat.
Viata si filozifia lui francisc au fost atunci intoarse cu susul in jos. Viitorul sfant a inceput sa inteleaga limpede ca evangheliile recomanda o viata de saracie, dedicataajutorarii, in care omul sa nu dispuna "nici de aur, argint sau bani in punga, nici de portofel pentru calatorii, nici de doaua haine ori de pantofi". Saracia, avea el sa spuna, inseamna sa nu ai nimic, sa nu-ti doresti nimic, si totusi sa ai cu adevarat sa ai cu adevarat toate lucrurile in spiritul libertatii. Si-a dat seama ca experienta in sine, nu lucrurile experimentate, este importanta. Lucrurile pe care le detinem ne controleaza si ameninta sa ne stapaneasca vietile. O voce rasunanad dintr-un crucifix pictat din biserica San Domenico din Assini i-a spus: Du-te, Francisc, si repara-mi Casa care, asa cum vezi cade in ruina". Iar lui Francisc experienta i s-a parut inefabila.
Apoi a izbutit sa-si transforme intr-o asemenea masura sinele in dimensiunile animala, vegetala si in cea materiala, incat animalele reactionau in fata lui in moduri uluitoare. un greiere canta atunci cand el ii cerea acest lucru. Pasarile se adunau pentru a-l auzi predicand. Iar cand un lup a alergat spre el dar i s-a asezat la picioare cand viitorul sfant i-a ordonat sa nu raneasca pe nimeni, dupa care a inceput sa mearga alaturi de el, imblanzit. REcent, scheletul unui lup a fost descoperit ingropat sub pardoseala bisericii San Francesco della Pace, din Gubbio.
Daca vom compara misticismul lui Ramon Lull nu cel al Sfantului Francisc, vom abserva ca, intr-un rastimp foarte scurt, s-a produs o schimbare majora. Misticismul lui Francisc este unul  al lucrurilor simple, naturale, al vietii de zi cu zi si al spatiilor deschise. In prima biografie a sfantului, Micile flori ale Sfantului Francisc, se spune despre el  ca a descoperit lucrurile ascunseale naturii cu ajutorul inimii sale sensibile. Pentru el, totul era viu. Avea viziune extatica a cosmosului pe care o sustine si idealismul, conform careia totul este creat si dotat cu viata de ierarhiile celestice. Creatia intreaga canta la unison un Imn Fratelui Soare si Surorii Luna:
Toata slava a ta sa fie, Doamne, in tot ce tu ai facut
Si mai intai domnul meu Frate Soare
Care aduce ziua.
Toata slava a ta sa fie, Doamne, prin Sora Luna si Stele
In ceruri le-ai facut tu
Stralucitoare, frumoase si pretioase.
Spiritismul crestinismului contribuise odinioara la evolutia budismului, instilandu-i un entuziasm gratie caruia invataturile lui Buddha privind compasiune universala si-au gasit implinirea in lumea materiala. Acum, desi Buddha nu se reincarnase, spiritul sau a facilitat reformarea crestinismului, inspirand compasiunea si respectul pentru toate formele de viata.
Spre sfarsitul vietii, Francisc medita undeva pe muntele La Verna, rugandu-se in fata chiliei sale de pustnic, cand dintr-odata cerul intreg s-a umplut de stralucire si un serfim cu sapte aripi i-a aparut in fata. Francisc si-a dat seama ca ingerul avea acelasi chip cu cel vazut de el pe crucifixul vopsit care a deschis drumul misiunii sale si a inteles ca Iisus Hristos ii trimitea intr-o noua misiune.
La scurta vreme dupa moartea lui Francisc, ordinul pe care il fondase, cel franciscan, a cazut prada tulburarilor interne. Papa ii ceruse sa-si asume responsabilitati suplimentare, care implicau detinerea de proprietati si bani. Multi dintre menbrii ordinului considerau ca aseasta ar fi o incalcare a ideilor Sfantului Francisc si, ca atare, au format o grupare disidenta, numita Franciscanii Spirituali, sau Fraticelli. Atat pentru ei insisi, cat si pentru cei din exterior, membrii gruparii pareau a fi tip de om spiritual despre care Joachim anuntase ca va marca sfarsitul Bisericii.
Asa se face ca adeptii Sfantului Francisc au inceput sa fie vanati si ucisi, ca eretici. O celebra frecca de Giotto il infatiseaza pe Sfantul Francis sprijinind Biserica. Daca a salvat-o de la prabusirea totala, se poate spune oare ca a reusit s-o reformeze asa cum ii ceruse vocea din crucifix? In crestinismul ezoteric se credc a serfimul care i-a dat stigmatele i-a spus ca noua sa misiune va fi implinita dupa moarte. O data pe an, in ziua in care i se comemorasera sfarsitul, pe 3 octombrie, el conduce spiritele celor morti din sferele lunare spre ierarhiile mai inalte.
Initierea, asa cum vom vedea si in continuare, are ca obiect atat viata aceasta, cat si pe cea de dupa moarte.
In epoca lui Ramon Lull si Francisc, noi si diferite impulsuri catre reformarea si purificarea practicilor religioase se faceau tot mai pregnanat simtite in diverse regiuni ale Europei, in zonele cunoscute astazi ca fosta Iugoslavia, Bulgaria, Elvetia, Germania, Italia si, mai presus de toate, in sudul Frantei.
Acolo, catarii atacasera coruptia din sanul Bisericii. Principiul lor central, cu iz gnostic, afirma ca ei trebuie sa ramana absolut puri, neintinati de lumea pacatoasa. La fel ca templierii si ca Sfantul Francisc, si ei renuntau de bunavoie la posesiunile materiale si depuneau juramintele strice de castitate.
Slujirea mortilor, basorelief din secolul al XVI-lea

Catarii nu aveau biserici din piatra sau lemn si respingeau sistemul de tip sacramental care facea din Biserica unicul intermediar intre Dumnezeu si oameni. "Noi pretuim virginitatea mai presus decat orice altceva". spunea un membru. "Nu mancam niciodata carne. Toate posesiunile noastre sunt detinute in comun." Aveau o singura rugaciune, Tatal Nostru, iar ritualul lor initiatic, asa-numitul consolamentum, era un fel de adio spus lumii rele si pacatoase. De asemenea, primeau cu inima deschisa martiriul.
Iar Biserica nu le-a inselat asteptarile in acest sens. In anul 1208, papa Inocentiu al III-lea a ordonat organizarea unei cruciade impotriva catarilor. Sosind in orasul Bziers, cruciatii au cerut sa le fie predati cei peste cinci sute de catari ce locuiau acolo. Cand localnicii au refuzat, toti , cateva mii de suflete, au fost masacrati. Iar cand unul dintre soldati l-a intrebat pe legatul papal, Arnaud-Amaury, cum ii vor deosebi pe catari de restul populatiei, se spune ca omul Bisericii ar fi raspuns cu o fraza ce a ramas de restul populatiei, se spune ca omul Bisericii ar fi raspuns cu o fraza ce a ramas in istorie: "Ucideti-i pe toti, Dumnezeu ii va stii pe ai sai!" La Bram, cruciatii s-au oprit pentru a lua sute de ostatici carora le-au taiat nasul si buza de sus, dupa care i-au orbit pe toti , cu exceptia unuia singur, care a condus procesiunea sprecastel. In Lavaur au capturat nouazeci de cavaleri, i-au spanzurat, iar pe cei ce se stingeau prea incet, i-au injunghiat. O intreaga armata de prizonieria fost arsa pe rug la Minerve.
In anul 1244, ultimii eretici ramasi in viata, care supravietuisera celor noua luni de asediu in castelul Montsegur. amplasat pe o creasta, s-au predat. Doua sute de calugari catari au coborat muntele si s-au indreptat spre rugurile care-i asteptau.
Conform legendelor, patru calugari evedasera din fortareata lor cu o zi inainte, luand cu ei comoarasecreta a catarilor. Nu stim daca aceasta comoara consta din aur, relicve sau doctrina secreta, dar poate ca prea usor tindem sa aruncam o lumina romantioasa asupra catarilor. Invataturile lor sustineau ca lumea este un loc malefic, ceea ce sugereaza ca, la fel ca gnosticii lor, si ei se aflau sub influienta unei filozofii orientale ce detesta lumea si indragea moartea. Biserica Romei i-a suprimat cu toata forta de care dispunea, insa adevarata gandire ezoterica a epocii se afla mai aproape de ea decat propria jugulara.
In a doua jumatate a secolului al XIII-lea a venit pe lume un copil slabut si bolnavicios. La scurta vreme dupa aceea a fost luat si ingrijit de doisprezece intelepti. In conformitate cu Rudolf Steiner, acestia locuiau intr-o cladire ce apartinea templierilor, la Montslavat, la granita dintre Franta si Spania.
Fiindca baiatul a crescut izolat complet de lumea exterioara, localnicii nu stiau nimic despre natura sa miraculoasa. Spiritul sau era atat de puternic si de stralucitor, incat trupul lui micut a devenit transparent.
Cei doisprezece l-au initiat in circa 1254 si, la scurt timp dupa aceea, baiatul a murit, dupa ce si-a impartasit viziunea spirituala ce cei care-l ingrijisera. Impreuna, cei treisprezece oameni contribuabila la pregatirea urmatoarei sale reincarnari, in cursul careia avea sa schimbe fata Europei.
Albertus s-a nascut in anul 1193, fiind dupa toate aparentele un copil tamp si molatic, pana ce, inspirat de o viziune a Fecioarei MAria, a inceput sa studieze cu atata zel, incat a devenit in scurt timp cel mai cunoscut filozif al Europei. Tanarul s-a cufundat astfel in stiinta aristoteliana, in fizica, medicina, arhitectura, astrologie si alchimie. Textul Tablita de Smarald a lui Hermes Trismegistus, ce cuprinde si axioma ermetica "Asa ca sus, le fel  si jos", a aparut pentru prima data in istoria exoterica in cadrul bibliotecii lui. Aproape cu certitudine, Albertus a studiat si metodele de descoperire a zacamintelor aflate la mare adancime prin mijloace oculte. Se spune de asemenea ca a construit un fel de automat straniu, numit Andrioidul, care putea vorbi, se misca dupa propria vointa si, probabil, chiar gandea. Era confectionat din alama si alte materiale alese datorita corespondentei lor magice cu corpurile ceresti, Albertus l-a adus la viata cu rugaciuni si soptind incantatii magice deasupra lui.
Legenda conform careia Albertus este arhitectul catedralei din Koln deriva probabil din faptul ca el a scris lucrarea Liber Constrctionum Alberti, care contine secretele francmasonilor operativi, inclusiv cele privind alinierea fundatiilor catedralelor in functie de directiile astronomice.
Legendele despre calatorii in subteran, precum cele intreprinse de Albertus Magnus pentru a descoperi metale, constituie adesea o aluzie la initieri subterane. Stim ca initieri de acest tip se faceau in Evul Mediu datorita relatarii despre una desfasurata in Irlanda, care ne-a parvenit din trei surse.
Un soldat pe nume Owen, din armate regelui englez Stephen, s-a dus la manastirea Sfantului Patrik din Donegal. Acolo a poposit o vreme de noau zile, inconjurand manastirea in procesiune si facand bai de purificare rituala. In cea de-a noua zi , a fost acceptat in incaperea subterana "din care nu toti cei care intra se mai intorc". Acolo a fost culcat intr0un mormant in care lumina patrundea printr-o singura deschizatura. In noaptea aceea, Owen a fost vizitat de cincisprezece oameni invesmantati in alb, care l-au prevenit ca urma sa fie suspus la o incercare. Apoi, dintr-odata, aparut o hoarda de demoni care l-au tinut deasupra unui foc aprins si i-au aratat acene de chinuri precum cele deschise  de Virgiliu. In cele din urma, au venit doi batrani pentru a-l indruma, iar ei i-au aratat o vizine a paradisului.
Albertus a fost indrumatorul spiritual al lui Toma d'Aquino, acesta fiind cu aproape treizeci si trei de ani mai tanar decat el. Se pare ca Toma a sfaramat androidul maestrului sau pentru ca il credeadiabolic, dupa unele relatari, sau fiindca automatul vorbea fara oprire, conform altora.
Toma d'Aquino venise la Paris pentru a-l stuia pe Aristotel la piciorele maestrului sau, insa avea sa descopere ca, de fapt, cal mai mare aristotelian era un musulman. Averroes sustinea ca, dupa logica aristoteliana, crestinismul este absurd.
Avea oare logica sa inghita religia si intreaga spiritualitate adevarata?
Opera lui Toma d'Aquino a fost incununata de masiva Summa Theologica, probabil cea mai influienta lucrare teologica acrisa vreodata. Obiectivul ei era acela de a demonstra ca filozofia si cresnismul nu sunt doa compatibile, ci chiar se reliefeaza reciproc. Aquino a analizat cu cea mai ascutita atentie ideile despre lumea spiritelor, fiind capabil sa clasifice fiintele din cadrul ierarhiilor ceresti si marile forte cosmice care creeaza formele naturale, dar si experientele noastre subiective. In Summa regasim, spre exemplu, invataturile Bisericii cu privire la cele Patru Elemente, ele fiind redate nu printr-o reinterpretare a dogmei moarte, ci cu o ratiune vie, patrunzatoare.
Toma d'Aquino e este un personaj- cheie in cadrul istoriei secrete, deoarece marele sau triumf intelectual in fata lui Averroes a impiedicat cufundarea Europei in materialismul stiintific cu sapre sute de ani prea devreme.
Din nou, este important sa retinem ca acest triumf a fost inregistrat din punctul de vedere al experientei directe, de ordin personal, a lumilor spirituale.
Nu exista nici o indoiala ca Toma d'Aquino, la fel ca Albertus Magnus, era alchimist si credea ca forta spiritelor neintrupate poate fi contolata si utilizeaza pentru pentu a determina schimbari in lumea materiala. Dintre numeroasele textelealchimice care ii sunt atribuite, cautarii accepta cel putin unul ca fiind in mod cert autentic. Pentru a intelege mai bine acest lucru, este util sa-l comportam pe Toma d'Aquino cu contemporanul sau, Roger Bacon.
Astazi, alchimia poate parea o activitate bizara, laturalnica; in realitate insa, este bine cunoscuta si culminant al serviciului religios. Toma d'Aquino a fost primul care a formulat doctrina transsubstantierii painii si a vinului, iar ceea ce descria el este in senta un proces alchimic, in cadrul caruia substanta painii si a vinului se transforma si o transsuberantiere paralela se petrece in corpul uman. Serviciul religios si comunicarea faciliteaza nu doar o noua stare mentala si reinnoirea hoatararii de autoperfectionare, ci si o schimbare vitala.
Pagina de titlu - Testamentum Cremeri, care il infatiseaza pe Toma dÁquino ca alchimist practicant.

Nu este intamplator facptul ca Toma d'Aquino a formulat aceasta doctrina in perioda in care au inceput sa circule legendele despre Graal; ele descriau acelasiproces, utilizand insa moetode dificile.
Desi erau dusmani - Bacon il ridiculiza pe d'Aquina pentru ca nu putea citi operele lui Aristotel decat in traducere - ambii sunt reprezentativi pentru impulsul caracteristic epocii: acela de a fortifica si a rafina inteligenta. Pentru ei, gandirea avea ceva magic. Capacitatea de gandire abstracta, prelungita, de jonglare cu concetele teoretice mai existase o data inainte, dar pentru scurta vremea si doar in Atena lui Socrate, Platon si Aristotel, dupa care fusese sugrumata. O noua traditie, vie si mai rezistenta, a aparutodata cu Toma d'Áquino si Bacon. Ambii puneau experienta inaintea stravechilor categorii traditionale si amandoi erau oameni profund religiosi, care nazuiau sa-si rafineze ideile religioase pe baza experientei directe. "Fara experienta, susntinea Bacon, este imposibil sa stii ceva".
Bacon era cel cu o orientare mai practica , insa atunci cant explora capacitatile supranaturale ale mintii, invoca entitati din aceleasi ierarhii spirituale pe care le clasificase d'Aquino. Ambii utilizau o logica si o analiza ruguroase, misticismul lor deosebindu-se considerabil de cel extatic, rigid si lipsit de gandire, al catarilor. Ca tanar invatat la Oxford, in anii 1250, Bacon era hotarat, le fel ca Pitagora inaintea lui, sa invete tot ce paote fi invatat; voia sa adune in mintea sa tot ceea ce stiau carturarii de la curtea lui hiram al Rasid. Astfel, Roger Bacon a devenit intruchiparea in vesminte orientale; alteori lucra fara incetare, zi si noapte, in incaperile sale de la universitate, zguduitoare din cand in cand de explozii.
Bacon efectua experimente practice , de pilda cu metale sau de magnetism, descoperind praful de pusca independent de chinezi sau inspaimantandu-si studentii dupa ce o raza de lumina trecura printr0un cristal a dat nastele unui curcubeu, ceva ce pana atunci oamenii crezusera ca numai Dumnezeu putea face. De asemenea, avea o oglinda magica, prin care putea privi la distanta de optzeci de kilometri in orice directie, fiindca la vremea aceea numai el cunostea proprietatile lentilelor.
Este cert insa ca Bacon avea puteri pe care stiinta moderna nu le poate explica. I-a trimis papei Clement al IV-lea lucrarle sale complete in mintea unui baiat de doistrezece ani pe nume John, pe care il facuse sa-i invete pe de rost toate cartile in numai cateva zile. In acest scop utilizase o metoda ce implica rugaciuni si simboluri magice. In mod similar, ii putea invata pe studentii sai limba ebraica atat de bine, incat dupa doar cateva saptamani acestia puteau citi scripturile.
Magia nu este altceva decat puterea mintii asupra materiei. Asa cum incepem sa intelegemm, filozofia ezoterica are in centru medodele de dezvoltare a facultatilor mentale astfel incat legile naturale sa poate fi manipulate.
La Roger Bacon, inteligenta si imaginatia erau foarte bine dezvoltate, una rafinand-o pe cealalta. In anul 1270, el scria: "Este posibil sa construiesti masinide navigatie care sa nu necesite oameni sa le conduca, astfel ca nave foarte mari sa poata naviga cu un singur om la carma si cu viteza mult mai mare decatdaca ar fi pine de oameni care sa actioneze asupra lor. Si pot fi conduse masini care sa se miste cu o viteza foartemare, fara animale care sa le traga Masinizburatoare pot fi construite asa fel incat un om asezat in locul masinii sa actioneze un instrument ca face ca aripi artificial alcatuite sa fluture...". In Evum Mediu, acest vizionar remarcabil avea o imaginatie a lumii care, la fel ca fondatorul ordinului sau, nazuia la o lume mai buna, mai curata si mai blanda pentru cei saraci si napastuiti.
In Numele Trandafirului, romanul lui Umberto Eco, exista un pasaj sugestiv, in care William of Baskerville, calugarul-detectiv, explica existenta a doua forme de magie: o magie a diavolului, care cauta sa le faca rau celorlalti prim mijloace nepermise, si o magie sfanta, ce redescopera tainele naturii, o stinta pierduta, pe care o cunosteau anticii. La fel ca alchimistii arabi care i-au influientat gandirea, Bacon se afla la granita dintre magie si stiinta, iar aceasta granita este insasi esenta alchimiei.
Roger Bacon a scris un tratat intitulat Oglida Alchimiei si ii placea sa repete o maxima a Sfantului Ieronim, marele carturar al Cabalei: "Vei aflamulte lucruri  incredibile, aflate dincolo de limitele probabilului, si care cu toate acestea sunt adevarate."
In anul 1273, Toma dÁquino, care se apropia de finalizarea masivei sale Summa Theologica, participa la slujba intr-o biserica din Napoli, cand a trecut printr-o coplesitoare experienta mistica. Iata ce scria despre ea: "Ceea ce mi-a fost revelat acum face ca tot ce am scris inainte sa nu valoreze mai mult decat un snop de paie".
Ne-am putut da seama de "antrenamentul" imaginatiei la Lull si Bacon. Desigur ca opinia idealistilor referitor la imaginatie este diferita de cea a materialistilor; pentru ei constituie o parte esentiala a practicilor ezoterice, a riturilor initiatice ale societatilor secrete si chair a magiei.
Pentru ezoteristi si ocultisti, importanta imaginatiei deriva din faptul ca ea este marea forta creatoate din univers. Cosmosul este o creatie a imaginatiei lui Dumenzeu - imaginatia a foat prima emanatie - iar pentu noi, imaginatia este cea care ne permite sa interpretam creatia si, uneori, s-o manipulam.
Creativitatea umana, fie ea magica sau nu, este rezultatul unei canalizari anume a puterilor imaginatiei. In tratatele alchimice, spre exemplu, sperma este deschisa ca fiind creata de imaginatie; altfel spus imaginatia nu suscita doar dorinta, ci are totodata puterea de a ne transforma elementul material.
Initiatii care stiu sa lucreze ce aceste foarte creative ale imaginatiei pot realiza considerabile transformari magice in lumea materiala din afara propriului corp. Adeptii hindusi sunt invatati de la varste tinere sa exerseze vizualizarea unui sarpe in fata ochilor, cu o atat de intensa concentrare si cu o forta atat de "antrenata" a imiginatiei, incat sa-i poata face si pe ceilalati sa vada reptila.
Desigur ca exista cpericolul ca acest accent pus pe imaginatie intr-o masura atat de mare sa se apropie riscant de mult de fantezie. Exista totdeauna posibilitatea nedorita ca aceste manipulari ale imaginatiei sa sfarseasca doar in autoamagire. Magia pare a fi, din acest punct de vedere, instrumentul celor ce-si fac singuri iluzii nefondate.
Abordarea sistematizata proprie societatilor secrete era menita sa previna asemenea riscuri.
Sfantul Bernard de Clairvaux, cel care a alcatuit regulamentul templierilor, recomanda o mare exersare riguroasa a imaginatiei. Vizualizand imigini de la nasterea lui Iisus, din copilaria, propavaduirile si de la moartea lui, ii poate fi invocat spiritul. Daca v-ati imagina, de pilda, o scena "casnica" implicandu-l pe Iisus, inchipuindu-va oalele si cratitele, hainele, infatisarea lui, ridurile care ii brazdeaza chipul, expresia din ochi si ceea ce simti cand el se intoarce pentru a va privi, si daca apoim dintr-o data, ati alunga toate aceste imagini, ceea ce ar ramane in loc ar putea fi adevaratul spirit al lui Iisus Hristos.
In Spania secolului al XIII-lea, un cabalist pe numeleAbraham Abulafia scriadezvoltand ideea cuvintului creator al lui Dumnezeu. In textele cabalistice anterioare, cele douazeci si doua de litere ale alfabetului ebraic fusesera descrise ca fiind fortecreatoare. Astfel, "la inceput", Dumnezeu a combinat aceste litereformand tipare, le-a schimbat intre ele si a alcatuit cuvinte pe baza lor, iar in acest proces s-au nascut toate formele din univers. Abraham Abulafia sustinea ca initiatul poate participa la procesul creativ combinand si recombinand literele ebraice in acelasi mod. El recomanda adeptului sa se retraga intr-o incapere izolata, in liniste, sa se imbrace in vesmante albe, sa adopte postUri ritüri rituale si sa rosteasca numele divine ale lui Dumnezeu. In acest fel putea atinge o stare de transa extatica, vizionara, si odata cu ea, puteri secrete.
Ideea de "cuvinte ale puterii", care confera initiatului stapanire peste lumile spirituale - si asupra celei maeriale deopotriva - este una foarte veche. Despre Solomon se spune ca ar fi detinut acest control si ca in Templul sau, Tetragamaton-ul, cel mai puternic si sacru nume a lui Dumnezeu, putea fi rostit o data pe an , in ziua Ispasirii, numai de catre marele preot, singur in Sfanta Sfintelor. Afara, trambite si chimvalele ii impiedicau pe oameni de rand sa auda. Se spunea ca cel care stia cum sa pronunte acest numesacru putea sa-i inspaimante chiar si pe ingeri. Chiar si mai inainte , egiptenii credeau ca zeul Soare, Ra, crease universul folosind cuvintele ale puterii si ca initiatul care le cunostea dobandea putere nu doar in aceasta viata, ci si in cea de dupa moarte.
Abraham Abulafia recomanda de asemeneautilizarea numelor lui Dumnezeu sub forma de diagrama. Practica folosirii semnelor magice si a sigiliilor* este prezenta pe scara lagra in traditia iudaica, dar cu un adaos de elemente egiptene si arabe, s-a raspandit si in Europa in Evul Mediu. Acest lucru a fost posibil in principal gratie manualelor de farmece si vraji - grimoires - precum Testamentul lui Solomon si Cheia lui Solomon. Majoritatea vrajilor promiteau implinirea unor dorinte de tip egoist:sexuale, de razbunare sau de gasire a unor comori. Pregatirea materialelor (sangele unui animal, ceara de albine, pulberea de magnetit, sulful si, poate creierul unui corb) era uneori de un ritual de purificare. Apoi, la momentul potrivit, avea loc ceremonia care implica seceri, baghete sau sabii. In final, pe un inel sau pe o simplabuncata de hartie era inscris sigiliul, iar ce avea sa-l poarte ulterior asupra sa - constient sau nu de prezenta lui - urma sa fie afectat in bine sau in rau de fiinta neintrupata invocata. La mijlocul secolului al XIV-lea, magia sacra a lui Avraam evreulii invata pe adepti cum sa straneasca furtuni, sa invie mortii, sa mearga pe apa su sa atraga dragostea unei femei. Toate acestea puteau si realizate prin utilizarea sigiliilor si a patratelor magice cu litere cabalistice.
In prezent, Biserica opereaza o discutie clara intre cateva ceremonii strict regulamentate, menite sa invoce puterile spirituale, si care se desfasoara in context ecleziastic, si toatecelelalte ceremonii care ca scopinvocarea sau conlucrarea cu ceea ce in limbajul crestin actual inseamna de obicei magie neagra.
In Evul Mediu, o astfel de distinctie nu ar fi avut rost. Ritualurile erau celebrate sub egida Bisericii, pentru a asigura, de pilda recolte bogate sau succesul intr-un duel. Painea sfintita era considerat tratament pentru cei bolnavi si aparatoare impotriva ciumei; amulete ce protejau de trasnet si inec erau confectionate din lumanari de la biserica. Bucati de hartie avand inscrise formile magice erau introduse in acoperisul casei pentrua o apara de foc. Clopotele bisericii alungau tunetele si demonii. Blesteme oficiale erau proferate pentru a starpi omizile. Apa sfantita era imprastiata pe camp pentru a asigura o recolta buna. Relicvele sfinte constituiauveritabile fetisuri facatoare de minuni. Botezul putea reda vedere copiilor orbi, iar veghea peste noapte le altarele sfintilor facilita vise vizionare si tamaduiri, in traditia "somnului in templu", sustinuta de Asclepios.
Mai tarziu, apologetii crestini au incercat sa faca o distinctie intre practicile bisericesti legitime - solcitari adresate unor fiinte spirituale de nivel inalt, care puteau respunde pozitiv sau nu - si magia conceputa ca un proces macanic ce implica mainipularea unor forte oculte. Aceasta distinctie se bazeaza insa pe o intelegere gresita a problemei. Magia este totodata un proces de invocare a spiritelor, incusiv a unora de nivel foarte inalt. 
In Evul Mediu, toti credeau in aceste ierarhii spirituale. La baza tuturor practicilor din cadrul Bisericii si a celor spirituale laice se afla credinta ca repetarea unei formule - de pilda o rugaciune - sau organizarea unor ceremonii are puterea de a influienta in bine sau in rauevenimentele din umea materiala. Prin intermediul acestor activitati, oamenii credeau ca pot sa comunice cu ierarhiile de fiinte neintrupate ce controleaza lumea materiala.
Faptul ca rugaciunile erau eficiente si ca providenta rasplatea binele si pedepsea raul erau atunci convingerea universala si experienta unanima.
Istoria era considerata neindoelnic un proces providential, dar nu in mod fatalist: Dumnezeu avea pentru omenire un plan la a carui implinire conlucrau deopotriva diversel ordine de fiinte neintrupare si intrupate, un plan codificat in Biblie si elucidat de profeti.
Dar era un plan ce putea s-o ia oricand pe o cale gresita.
Ziua de vineri, 13, este considerata si astzi nefasta. Pe data de 13 octombrie 1307, intr-o vineri, suveranii lumii au au trecut la actiune pentru a eradica influientele ezoterice care, se temeau ei, le scapau intr-o masura tot mai mare de sub control. 
Inaintea de ivirea zorilor, senesalii Fantei, punand la practica ordinele regelui lor, Filip cel Frumos, au intrat in templele si in locuintele templierilor, arestand circa cincisprezece mii de persoane. In templul din Paris, marele centru financiar al Frantei, au gasit o incapere secreta in care se aflau un craniu, doua oase, de la coapsa si un lintiliu alb, lucruri pe care le-am gasi si astazi daca am intra intr-un templu al unei societati secrete.
Doar cativa dintre templieri , din orasul La Rochelle, pe tarmul Atlanticului, au izbutit sa scape fugind in Scotia, unde au trait sub protectia Regelui rebel Robert de Bruce.
Inchizitia i-a acuzat pe cavalerii captruati ca i-ar obliga pe novici sa scuipe si sa calce in picioare crucea lui Iisus, ca s-ar deda la sodomie si ar venera un idol cu cap de tapnumit Baphomet. Martorii marturiseau ca au vazut acest idol cu o barba lunga, ochiscanteietori si patru picioare. La presiunile lui Filip cel Frumos, papa Clement a publicat o bula de abolire, pecetluind astfel sfarsitul Ordinului Templier. Toate bunurile acestuia au fost confiscate de monarhia franceza.
In fata comisiei papale, cavalerii au spus ca au fost torturati pentru a merturisi. Un anume Bernard de Vardo a aratat o cutiuta din lemn in care pastra oasele carbonizate care-i cazusera de la picioare cand fusese tinut deasupra unui foc. 
Dar care era adevarul din spatele marturisirilor?
Cu putin timp inainte de moartea sa, am avut  privilegiul de a lucra cu Hugh Schonfield, reputat specialist in Manuscrisele de la marea Moarta, care s-a staduit sa le explice exegetilor crestini radacinile ale Noului Testament, anterior ignorate sau gresit interpretate. Schonfield cunostea cifrul ATBASH, in care prima litera a alfabetului este inlocuita cu ultima, a doua cu penultima si asa mai departe. De asemenea, stia ca acest cifru a fost pentru a se include o serie de mesaje criptate in Cartealui Isremia si in unele Manuscrisele de la marea Moarta. Instinctul l-a indemnat sa-l incerce si pe numele Baphomet. Astfel a gasit, codificat in acest cuvant termenul "intelepciune".
Personificarea intelepciunii la care templierii martirisisera ca se inchina era insa zeul cu cap de tap al intelepciuni lumesti. In ca din vremea lui Zarathustra, in cadrul ceremoniilor initiatice candidatului ii era induse o stare de contiinta alterata in care acesta trecea prin incercari terifiante, fiindca atacat de demonisi pregatindu-se astefel pentru ceea ce era mai rau in aceasta viata si in cea de dupa moarte. Torturile la care i-a supsu Inchizitia le-au provecat templierilor suferinte atat de cumplite, incat acea stare alterata de constiinta s-a instalat din nou si in cursul ei le-a aparut demonul-rege Baphomet, de aceasta data triumfator. Fiindca treceau cu adevarat prin cele mai chinuitoare incercari pe care viata si moartea le aveau de oferit.

4 comentarii: